x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept

Fii alături de noi!

Cum mai poate fi revocată șefa DNA

de 17 Apr 2018   •   15:10
Cum mai poate fi revocată șefa DNA 16

Întâlnire explozivă după anunţul privind soarta Laurei Codruţa Kovesi. Klaus Iohannis şi Călin Popescu Tăriceanu vor fi faţă în faţă, în contextul în care puterea a anunţat că va contesta la CCR decizia preşedintelui.

Mai trebuie stabilit doar cine anume va sesiza Curtea Constituţională. Anunţul a fost făcut de Tudorel Toader, iar Liviu Dragnea şi Viorica Dăncilă şi-au exprimat deja susţinerea pentru ministrul justiţiei.

Sesizarea CCR trebuie făcută de către Guvern, explică Eugen Nicolicea. Aceasta ar fi cea mai bună soluție pentru că atunci decizia se va referi doar la un conflict de natură constituțională.

Iar Iohannis ar fi obligat să-și exercite atribuțiile conform legii și să o revoce ulterior deciziei.

sati