Antena 3 CNN Actualitate Cursurile şcolilor şi liceelor din Maramureş şi Buzău ar putea fi suspendate

Cursurile şcolilor şi liceelor din Maramureş şi Buzău ar putea fi suspendate

Cursurile şcolilor şi liceelor din Maramureş şi Buzău ar putea fi suspendate
Sursa foto: amfiteatru
06 Mar 2010   •   16:32

Cursurile la şcoli şi licee ar putea fi suspendate câte două ore, timp de trei zile săptămâna viitoare.

Sindicaliştii vor lua decizia definitivă, marţi, iar măsura îi vizează, deocamdată, doar pe profesorii din Maramureş şi Buzău.

Protestele s-ar putea generaliza, însă, pentru că miercuri, Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), cea mai mare confederaţie sindicală a profesorilor, va decide, prin referendum, programul acţiunilor de protest.

Ultimul protest de amploare al dascălilor a avut loc în luna septembrie a anului trecut când aproximativ patru mii de cadre didactice de la 110 şcoli au intrat în grevă japoneză, nemulţumite de legea salarizării unice.

La acea vreme, liderii Federaţiei Educaţiei Naţionale (FEN) au decis să facă grevă japoneză, în semn de solidaritate cu Alianţa Bugetarilor.

Antena3.ro


×
Subiecte în articol: FSLI cursuri şcoli sindicalisti referendum
Parteneri
Ministrul Muncii anunță calendarul livrării pensiilor înainte de Paște
x close