Antena 3 CNN Actualitate Dan Păsat, condamnat la trei ani de închisoare cu executare. Fostul deputat s-a predat la o secţie din Capitală

Dan Păsat, condamnat la trei ani de închisoare cu executare. Fostul deputat s-a predat la o secţie din Capitală

Dan Păsat, condamnat la trei ani de închisoare cu executare. Fostul deputat s-a predat la o secţie din Capitală
Sursa foto: Foto: Intact Images
de S.T.    |    12 Dec 2013   •   16:30
UPDATE 16.30 - Fostul deputat PDL Dan Păsat s-a predat, astăzi, la o secţie de poliţiei din Capitală, după ce a fost condamnat la trei ani de închisoare cu executare pentru şantaj şi corupţie.

Ştire iniţială 14.50
Fostul deputat PDL Dan Păsat a fost condamnat la trei ani de închisoare cu executare pentru şantaj şi fapte de corupţie.

Dan Păsat este acuzat că a ameninţat şi agresat fizic doi patroni ca să obţină contracte pe bani publici cu mai multe primării.

Potrivit DNA, în perioada octombrie - noiembrie 2009, Păsat, sprijinit de Constantin Marin, ar fi ameninţat verbal şi fizic, în mai multe rânduri, doi reprezentanţi ai firmei Agro Clas SRL Teleorman, iar în 29 octombrie 2009 a exercitat acte de violenţă asupra acestora.

Ameninţările vizau integritatea fizică a celor doi reprezentanţi ai firmei sau a membrilor familiilor acestora, pentru a-i determina să semneze un contract de cesiune integrală a lucrărilor de aducţiune a apei din comuna Vărăşti, judeţul Giurgiu.

Totodată, prin ameninţări şi sprijinit de Marin Constantin, Păsat ar fi încercat să îl convingă pe unul dintre cei doi reprezentanţi ai firmei să meargă la sediul Primăriei din comuna Toporu şi să facă demersurile necesare pe lângă primar în vederea încasării sumei de 290.000 de lei, bani care s-ar fi cuvenit firmei Agro Clas SRL din executarea unui contractul de aducţiune apă potabilă. Aceşti bani ar fi urmat să îi fie remişi lui Dan Păsat.

×
Subiecte în articol: Dan Pasat inchisoare cu executare santaj
Parteneri
Zboruri comerciale, bruiate de ruşi inclusiv în spaţiul aerian al României
x close