Antena 3 CNN Actualitate Noi dezvăluiri despre doctoratul șefei DNA. Grupul pentru Investigații Politice a finalizat analiza lucrării

Noi dezvăluiri despre doctoratul șefei DNA. Grupul pentru Investigații Politice a finalizat analiza lucrării

Noi dezvăluiri despre doctoratul șefei DNA. Grupul pentru Investigații Politice a finalizat analiza lucrării
10 Oct 2016   •   13:14

Grupul pentru Investigații Politice a terminat analiza de verificare a lucrării de doctorat a șefei DNA, Laura Codruța Kovesi. Conform GIP, ultimele capitole din lucrare, 5 și 6, sunt plagiate în proporție de 50%.

"Astăzi am terminat, în sfârșit. A fost o muncă urâtă să cotrobăim prin hoția intelectuală a doamnei Kovesi, dar am vrut să facem noi analiza pe care, dacă am fi avut încredere în instituțiile statului, am fi lăsat-o la îndemnâna Universității de Vest din Timișoara. Am analizat ultimele două capitale, softul a identificat, pentru ultimele capitole, 50% plagiat. Noi prezentăm din nou câteva zeci de pagini care exemplifică cel mai bine plagiatul din aceste două capitaole. Am sesizat, de exemplu, că doamna Kovesi a plagiat dintr-un doctor universitar din medicină, pe care ulterior DNA l-a și anchetat puțin", a explicat Mugur Ciuvică, în emisiunea Obiectiv, realizată de Oana Stancu Zamfir.

Conform GIP, şefa DNA ar fi copiat capitole întregi din anumite lucrări.

Pentru a-și ascunde plagiatul, Kovesi a procedat hoțește: a schimbat unele cuvinte din textul original, scrie GIP.

iThenticate a identificat un procent de 34% plagiat în capitolele 2, 3 și 4 ale tezei de doctorat a lui Kovesi.

În capitolele 2, 3 și 4 ale tezei sale de doctorat, Laura Codruța Kovesi a plagiat masiv cartea „Traficul de ființe umane. Infractor. Victima. Infracțiune" scrisă de o echipă condusă de profesorul Gheorghiță Mateuț și publicată în anul 2005 la Editura Alternative Sociale din Iaşi.

 

×
Parteneri
Orașul din Europa care cere ca ziua să aibă 26 de ore în loc de 24
x close