Antena 3 Actualitate Document semnat de Ialomiţianu: Dacă nu sunt bani de salarii, încep concedierile în rândul bugetarilor

Document semnat de Ialomiţianu: Dacă nu sunt bani de salarii, încep concedierile în rândul bugetarilor

31 Mar 2011   •   12:20
Document semnat de Ialomiţianu: Dacă nu sunt bani de salarii, încep concedierile în rândul bugetarilor
Sursa foto: Foto: Intact Images
Atenţie, bugetari! Vi se pregăteşte ceva. Dacă nu sunt bani de salarii, vor fi oameni daţi afară. Aceasta este propunerea ministrului de Finanţe. Antena 3 a obţinut în exclusivitate un document semnat de Gheorghe Ialomiţeanu, prin care le recomandă şefilor din subordine să facă disponibilizări dacă încasările de la buget nu acoperă plata salariilor.

Plata salariilor angajaţilor din Ministerul de Finanţe a devenit o problemă pentru ministrul Gheorghe Ialomiţianu. S-a ajuns în această situaţie fiindcă nu s-au virat banii de la ordonatorii de credite către bugetul de stat, aşa că sunt puse în pericol plăţile cu salariile.

Iar pentru a evita această "situaţie neplăcută", aşa cum o numeşte Ialomiţianu, ministrul de Finanţe a semnat, împreună cu secretarul de stat Gheorghe Gherghina şi preşedintele ANAF, Sorin Blejnar, un document în care li se recomandă şefilor instituţiilor din subordine să facă disponibilizări dacă încasările de la buget nu acoperă plata salariilor.

Această situaţie vine după ce în luna octombrie a anului trecut, în urma protestelor angajaţilor de la Finanţe, bonusurile acestora au fost introduse în salarii. Greva de atunci a paralizat activitatea la ghişee timp de două zile.
 

×

Ştirile Antena 3 sunt şi pe Facebook sau pe Google News

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0744.882.200 pe Whatsapp

Parteneri
x close