Antena 3 CNN Actualitate Şefa TVR acuză că se încearcă cenzurarea televiziunii. Doina Gradea îl face "mic dictator" pe deputatul USR, Iulian Bulai

Şefa TVR acuză că se încearcă cenzurarea televiziunii. Doina Gradea îl face "mic dictator" pe deputatul USR, Iulian Bulai

Georgiana Adam
5 minute de citit Publicat la 11:03 04 Ian 2021 Modificat la 11:03 04 Ian 2021
o_1er6a59k2636fur291qp9ot4b.jpg
Sursa foto: Hepta

Doina Gradea l-a numit pe noul şef al Comisiei de Cultură din Camera Deputaţilor "mic dictator" şi consideră criticile lui Bulai "cel mai grav atac al politicului asupra independenţei editoriale a TVR". 

Comunicatul vine la scurt timp după scandalul dintre Iulian Bulai şi Mugur Mihăescu, când cei doi s-au certat în direct la Antena 3, pe tema spectacolului de Revelion de la Televiziunea Română.

"Am parcurs textul să aflu motivele pentru care domnul Bulai cere asta și m-am lămurit. Ca mesajul meu să fie clar și să nu ne pierdem în amănunte, iată părerea mea:

Doina Gradea: Experiența în televiziune m-a învățat că cenzura nu duce la nimic bun

1. "Pe banii noștri, TVR 1 a avut de Revelion un program plin de bășcălie la adresa a tot ce înseamnă pandemie" e de părere domnul deputat Bulai. Mi-e greu să cred că domnia sa nu știe ce înseamnă bășcălie dar dacă, totuși, îi scapă sensul, îi pot spune că bășcălia e una, satira e altceva. Dacă la bășcălie se pricepe oricine (poate și dl. Bulai, nu știu, nu-l cunosc) la satiră nu toată lumea. Tocmai de aceea, pentru programul de Revelion, TVR a apelat la doi cunoscuți umoriști, Mugur Mihăescu și Radu Pietreanu: pentru a face comedie. Deci umor, satiră, comedie, nu bășcălie. 

2. Eu nu am intervenit în propunerile de programe TVR pentru seara de Revelion. Experiența de zeci de ani în televiziune m-a învățat că cenzura (voi reveni la acest cuvânt) nu duce la nimic bun. Responsabilii TVR care au decis includerea acestui show în seara de Revelion își asumă acest program, iar din cifrele de audiență rezultă că nu a fost o alegere greșită. De altfel, acum, chiar la ora la care scriu acest răspuns, presa, facebook, mediul online sunt efervescente pe marginea acestui subiect. Ceea ce, oricât ar părea de curios, e bine pentru Televiziunea Română.

3. Aș reaminti aici, în treacăt, că Televiziunea Națională a fost încă de la debutul pandemiei (și continuă să fie) alături de autorități, în prima linie în lupta cu noul coronavirus SARS-CoV-2. Dar asta nu înseamnă că nu putem râde pe marginea acestui subiect. Nimic nu este tabu când vine vorba de umor. De pildă, există în Statele Unite un show numit Saturday Night Live care ridiculizează, satirizează, râde de oricine e important și cunoscut, de la vedetă Hollywood la politicieni. Iar noi privim cu admirație spre Statele Unite și am vrea să facem televiziune ca ei - puteți contrazice asta, domnule deputat  Bulai?

4. Acest program de Revelion nu a încălcat Legea 41/1994, în baza căreia Televiziunea Română funcționează, și nici legislația audiovizuală. Cu respectul pe care-l port aleșilor din Parlamentul României, membrilor Comisiilor de Cultură, vă rog să considerați că televiziunea publică este și poate fi oricând un subiect al discuțiilor oficiale, nu al declarațiilor pe Facebook. Televiziunea publică nu este o temă de dezbatere politică  - în trecut, politicul a asistat la acumularea de datorii de peste 150 de milioane de euro. Partea bună este că, de trei ani, această problemă nu mai există și TVR înregistrează un profit real.  (n.m.: acest punct a fost un respiro pentru punctul cinci, cel final).

5. În punctul dumneavoastră de vedere, domnule deputat Iulian Bulai, există însă ceva ce mi-a atras atenția, ceva grav. "Voi chema în curând la Parlament reprezentanții CNA pentru a ne oferi un punct de vedere asupra acestei situații. Firea, Olguța și Dăncilă au plecat. Doina Gradea trebuie să plece din TVR și să ia cu ea și pe partenerii PSD care au mai rămas acolo. Ne întâlnim în sesiune ordinară în februarie și începem curățenia" - frazele dumneavoastră, începând cu tonul imperativ și până la esența lor, trădează vorbele unui mic dictator.

Amenințarea directă a unui șef de instituție din partea unui parlamentar este o situație fără precedent și foarte periculoasă. Mai în clar, este cel mai grav atac al politicului asupra independenței editoriale a Televiziunii Române. Pentru ce, care e scopul?  Veți "curăța" (am împrumutat termenul folosit de dumneavoastră) toți PSD-iștii din TVR - înainte de a vă întreba cum veți face asta, am și alte curiozități: cum veți identifica PSD-iștii, prin ce metode? Și ce altă instituție de presă va urma după TVR?… Domnule deputat Bulai, aveți idee către ce alunecați dumneavoastră aici?

Bref, ar trebui să recitiți și să reflectați la gravitatea vorbelor dumneavoastră iar dacă veți recunoaște că ați greșit, vă voi accepta scuzele. Voi rămâne însă cu mirarea că un om atât de tânăr cum sunteți ar dori reintroducerea cenzurii. Dar, atenție!, să nu ziceți că nu v-am spus, cenzura poate face mari servicii umorului și se poate întoarce împotriva celui care o dictează.

În încheiere, vă urez un An Nou cu inspirație și echilibru!

Doina Gradea
Președinte-Director General al SRTv", se arată în răspunsul transmi de Doina Gradea.

Şefa TVR acuză că se încearcă cenzurarea televiziunii

Mugur Mihăescu, ceartă în direct cu Iulian Bulai, în scandalul TVR: "Să-ți fie rușine! Vai de steaua voastră de comuniști. Du-te, bă, dispari!"

Preşedintele Comisiei de Cultură din Camera Deputaţilor, Iulian Bulai, a cerut destituirea preşedintelui televiziunii naţionale publice din cauza ironiilor care au apărut la postul public la adresa măsurilor de protecţie sanitară.

Protagonistul spectacolului, actorul Mugur Mihăescu, a avut un schimb dur de replici cu deputatul USR. 

Într-o intervenție în direct la Antena3, deputatul a reclamat că TVR a difuzat "o bășcălie tristă, care subminează și își bate joc de toată ideea de măsuri de protecție împotriva pendemiei, pe bani publici".

"Sunt pentru libertatea de exprimare, dar ideea că în noaptea de Revelion, prime-time, la cea mai difuzată emisiune a anului, se invită conspirationişti și oameni care contesta orice măsură de protecție, pentru a contra-ataca toate măsurile care au fost promovate pentru a limita efectele negative ale acestei pandemii, este o greșeală în opinia mea", a mai spus Iulian Bulai, duminică, la Antena 3.

Mugur Mihaescu a avut mai multe replici dure către deputat.

Mugur Mihaescu: Cum mă face conspiraționist acest comunist?

"Din nefericire, la asemenea oameni n-ai ce să răspunzi. Trec anii peste Dânșii și degeaba. Eu nu înțeleg nimic din ce se întâmplă. Ne întoarcem la comunism? Ne întoarcem la dictatură? Trebuie să-mi pun un tablou cu liderul suprem deasupra capului? Trebuie să aplaud la orice mi se spune?".

"E un delirant! M-am săturat! Politrucii ăștia care tot vor să acceadă la putere. Care-și plătesc funcțiile prin CNA-uri sau prin consilii de administrație. Votați de o mâna de oameni, nici câți s-au uitat la voi la Revelion. Fac pe filosofii în țara asta. Ce să-i comentez eu unui astfel de individ? Abuzează de bunul simț al tuturor" a spus Mugur Mihăescu despre deputatul USR-PLUS.

×
Parteneri
x close