Antena 3 CNN Actualitate Două românce se pregătesc să escaladeze cel mai înalt munte din America de Nord

Două românce se pregătesc să escaladeze cel mai înalt munte din America de Nord

Două românce se pregătesc să escaladeze cel mai înalt munte din America de Nord
Sursa foto: denali
26 Mai 2010   •   21:09

Două românce pleacă să cucerească cel mai înalt vârf din Nordul Americii, aflat în Alaska. Nu va fi o misiune uşoară. Traseul străbate porţiuni extrem de abrupte, acoperite de gheaţă, iar temperaturile ajung până la minus 40 de grade.

Muntele Denali, din Alaska, este una dintre cele mai aspre creste din America. Aproape tot timpul, vântul bate cu putere acolo. Ajunge cu uşurinţă la viteza de 150 de kilometri pe oră. Claudia şi Ioana se pregătesc să îl înfrunte.

Echipamentul cântăreşte 50 de kilograme. Bocanci, hanorace, pioleţi şi chiar o sanie, iar eforul va fi unul pe măsură. Ca să îi facă faţă, au nevoie, zilnic, de peste 3 mii de calorii. Iar mâncarea nu e deloc ca la restaurant.

Claudia Damoc şi Ioana Molnar au 27, respectiv 34 de ani. Alpinismul şi destinaţiile extreme le-au atras încă din liceu. Chiar dacă, la început, au fost puţini cei care au crezut în ele, fetele nu s-au dat bătute şi au escaladat munţi din mai toată lumea. De această dată, până la două mii de metri altitudine, Claudia şi Ioana vor merge cu un avion uşor. Apoi îşi vor instala tabăra de bază şi vor începe urcarea pe creastă.

Expediţia din Alaska nu este o premieră pentru cele două tinere. Fetele au mai călcat pe creste din Kilimanjaro, Elbrus sau Pico de Orijaba, din Mexic.

Observator

×
Subiecte în articol: munte america de nord romance Alaska
Parteneri
Pensia pe care o va avea Klaus Iohannis după 42 de ani de muncă
x close