Antena 3 CNN Actualitate Ediţie Specială: Ministrul Finanţelor Publice, veşti-şoc despre taxe şi impozite

Ediţie Specială: Ministrul Finanţelor Publice, veşti-şoc despre taxe şi impozite

1 minut de citit Publicat la 23:09 18 Feb 2015 Modificat la 23:09 18 Feb 2015
adrian ursu.jpg
Ministrul Finanţelor Publice, Darius Vâlcov, a vorbit, la Ediţia Specială realizată de Adrian Ursu, la Antena 3, despre noul Cod Fiscal şi Noul Cod de Procedură Fiscală, aflate pe agenda de lucru a Guvernului şi propuse dezbaterii publice.

"După trei ani de zile de creştere economică, a venit momentul ca România să prezinte un plan. Să spună ce îşi doreşte în următorii patru ani de zile, unde dorim să ajungem în următorii 12 ani de zile, şi anume să depăşim media Uniunii Europene în ceea ce priveşte PIB-ul pe cap de locuitor şi, toate acestea prezentate într-un plan, cum vom face aceste lucruri", a spus Darius Vâlcov, la Antena 3.

Ministrul a vorbit despre decizia Guvernului de a scade cota TVA cu patru puncte procentuale la toate bunurile şi serviciile, începând de anul viitor, urmată de scăderea la la 9% taxa pe valoare adăugată pentru carne, fructe şi legume, tot de la 1 ianuarie 2016.

Totodată, în emisiune s-a vorbit şi despre raţionamentul care va face posibilă reducerea contribuţiei de asigurări sociale la angajat de la 10,5% la 7,5%, iar la angajator de la 15,8% la 13,5%, de la 1 ianuarie 2017.

"Creşterea constantă din ultimii trei ani de zile îşi arată la nivel macroeconomic roadele. În buzunarul cetăţeanului nu se vede imediat toată această creştere economică, dar spre finalul acestui an şi cetăţeanul va simţi palpabil toate aceste lucruri", a mai spus Darius Vâlcov.







×
x close