Antena 3 CNN Actualitate "Păcat, înger drag” | El e Flavius, adolescentul care a murit sub ochii tatălui la banchetul de a VIII-a, în Suceava

"Păcat, înger drag” | El e Flavius, adolescentul care a murit sub ochii tatălui la banchetul de a VIII-a, în Suceava

Flavius este adolescentul din Suceava care a murit în jurul orei 23:00, chiar în toiul petrecerii, sub ochii tatălui, cadru didactic la școala la care învăța băiatul.

"Păcat, înger drag” | El e Flavius, adolescentul care a murit sub ochii tatălui la banchetul de a VIII-a, în Suceava
de Redacția Antena 3 CNN    |    21 Iun 2022   •   09:35

Se pare că băiatul, cunoscut cu o formă gravă de epilepsie, se afla la masă cu colegii lui când i s-a făcut rău și a căzut secerat, fiind în stare de inconștiență, spre disperarea celor prezenți, care au cerut ajutor la 112.

La fața locului au ajuns cadrele de la Serviciul de Ambulanță, care au efectuat minute bune manevre de resuscitare. Inima băiatului a repornit și a fost transportat de urgență la spital.

El a rămas internat la Terapie Intensivă, sub monitorizarea medicilor. Din nefericire, acesta a decedat sâmbătă dimineață.

Gardul școlii în care învățase Flavius a devenit în scurt timp altar de lumânări și fotografii în memoria tânărului. Rețelele de socializare s-au împânzit de mesaje de condoleanțe.

Și tatăl adolescentului a scris, alături de o fotografie de doliu: ”Lumina ochilor mei!!!”.

”Sincere condoleanțe Dumnezeu sa va dea putere sa treceți prin cea mai grea încercare. Dumnezeu să-l odihnească în pace”, ”Mai era nevoie de un înger! Bunul Dumnezeu și Maicuta Sfânta sa va dea putere în cea mai mare durere pe care o poate trai omul ! Condoleante !”.

”Profund îndurerați, am aflat de moartea neaşteptată a lui Flavius. Nimeni nu este întrebat, când doreşte să plece din această lume. A plecat prea devreme, lăsând în urmă numai tristeţe şi durere. Fie ca bunul Dumnezeu să-ţi poată alina durerea şi să-i odihnească sufletul!”.

”Of, Isuse nu sunt cuvinte. cata durere și întristare. Păcat, înger drag odihna veșnică.si părinților putere sa treceți peste această durere..sincere condoleante”, sunt doar câteva din mesajele emoționante.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

×
Subiecte în articol: banchet
Parteneri
Incendiu puternic lângă Mănăstirea Voroneț! Există risc de extindere
x close