Antena 3 CNN Actualitate Gabriela Firea, despre campania electorală pentru Cătălin Cîrstoiu: "Munca noastră va fi mai dificilă, dar nu dăm înapoi, nu este imposibil"

Gabriela Firea, despre campania electorală pentru Cătălin Cîrstoiu: "Munca noastră va fi mai dificilă, dar nu dăm înapoi, nu este imposibil"

Gabriela Firea, liderul PSD, a vorbit în emisiunea În faţa naţiunii despre alegerile pentru primăria Capitalei şi cum îl va susţine pe Cătălin Cîrstoiu, candidatul comun al PSD-PNL în campania electorală.

de Redacția Antena 3 CNN    |    27 Mar 2024   •   21:08

Întrebată ce le transmite celor care nu cred că va face campanie pentru medicul Cătălin Cîrstoiu, candidatul comun ales de PSD-PNL la alegerile de la Primăria Capitalei, Gabriela Firea a spus:

"Nu este adevărat. Şi explic şi afirmaţia că voi munci de 10 ori mai mult. Pentru mine nu mai era atât de mult de muncit pentru că muncisem trei ani şi jumătate în sensul că am mers în toate sectoarele, în toate cartierele am discutat cu tineri cu seniori cu femei, bărbaţi cu antreprenori şi reprezentaţi ai mediului bugetar. Deci campania mea mi-am făcut-o trei ani şi jumătate. Acum mai avea un fine tunning să spunem aşa, pe ultima sută de metri şi pregătirea propriu-zisă de alegeri. Acum cu noul candidat automat munca noastră este puţin mai dificilă, dar nu dăm înapoi, nu este imposibil.

În acest moment ştiu că opiniile sunt împărțite. Ştiu că actualul primar, într-un mod incredibil din punctul meu de vedere are incă un procent destul de mare. Nu cred în sondaje, vă spun de la început. Câtă vreme nu cunosc eșantionul ca să văd dacă este unul corect. Întradevăr lupta este grea.

Gabriela Firea, despre şansele lui Nicuşor Dan la Primăria Capitalei: "Se bat cap în cap aceste informații"

Din punctul meu de vedere coroborând procentul de nemulțumire care este 70%, nu poți să fi prezentat ca având aproape 30 % frag şi intenție de vot. Se bat cap în cap aceste informații. Cred că adevărul este undeva pe la 17-18% în ceea ce-l privește, cam cât are USR în Bucureşti. Poate cu tot cu PMP şi ce a mai rămas din partidul domnului Orban să ajungă la 20%. Cred în șansa candidatului comun. Suntem doua partide, cele mai importante din ţară.

Pentru noi ar fi important să câștigam pentru că noi nu am avut o luptă pentru un om, adică revanşa mea în faţa domnului Dan, ci noi am avut o luptă pentru un sistem administrativ pe care nu-l considerăm corect. Un primar nu este un contabil", a spus Gabriela Firea la Antena 3 CNN. 

×
Parteneri
Stradă surpată şi în Cluj-Napoca Traficul este restricționat
x close