Antena 3 CNN Actualitate Incendiu la un adăpost de animale din Botoșani. Focul a fost pus intenţionat

Incendiu la un adăpost de animale din Botoșani. Focul a fost pus intenţionat

Un depozit de furaje şi un adăpost de animale din comuna George Enescu din judeţul Botoşani au ars, astăzi, în urma unui incendiu pus intenţionat, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU).

Incendiu la un adăpost de animale din Botoșani. Focul a fost pus intenţionat
Sursa foto: ISU Botosani
de Mia Lungu    |    18 Feb 2022   •   16:32

Potrivit reprezentanților ISU Botoșani, pentru stingerea incendiului au intervenit două echipaje din cadrul Detaşamentului de pompieri Dorohoi, cu două autospeciale cu apă şi spumă.

"Cinci stive de furaje şi un adăpost de animale au fost cuprinse de flăcări. Alarma a fost dată chiar de proprietar, speriat că incendiul se poate extinde la casă. La faţa locului au ajuns, în cel mai scurt timp, două echipaje din cadrul Detaşamentului de pompieri Dorohoi, cu două autospeciale cu apă şi spumă.

Pompierii au constatat că ardeau generalizat cele cinci stoguri de furaje şi o parte din adăpostul de animale. Din cauza vântului, care sufla cu putere, puţin a lipsit ca flăcările să nu ajungă la casă. Intervenţia a fost una dificilă având în vedere faptul că arderea era întreţinută de cantitatea mare de furaje şi de vântul puternic", au precizat reprezentanţii ISU.

Pentru stingerea incendiului şi înlăturarea efectelor, au intervenit zece pompieri militari, intervenţia durând aproape trei ore.

"Cauza probabilă a incendiului a fost stabilită ca fiind acţiunea intenţionată. Cazul a fost preluat de poliţişti", au adăugat oficialii ISU. 

×
Subiecte în articol: incendiu Botoșani focul
Parteneri
O dronă militară s-ar fi prăbuşit în apropiere de Brăila
x close