Antena 3 CNN Actualitate Inedit Un OZN a fost pictat acum 400 de ani într-o biserică din România

Un OZN a fost pictat acum 400 de ani într-o biserică din România

Un OZN a fost pictat acum 400 de ani într-o biserică din România
Sursa foto: sursa foto: cunoasttelumea.ro
29 Mar 2017   •   14:16

Un OZN pictat acum 400 de ani într-o biserică din România? Chiar și ideea în sine pare exagerată, ce să mai vorbim despre faptul că acest lucru s-ar afla tocmai în țara noastră. Totuși, oricât ni s-ar părea de bizar, de neverosimil, pictura limpede a unui OZN care coboară din nori poate fi descoperită într-o biserică din Sighișoara. I se poate vedea clar forma de disc, dar si coloana propulsoare de foc din spate, care se pierde în nori, scrie cunoaștelumea.ro.

sursa foto: cunoastelumea.ro


Prof. dr. Dan Farcaș, președinte al ASFAN și unul dintre cei mai importanți cercetători din România ai acestor fenomene a scris, în cartea „UFOs over Romania”, apărută în Anglia, în 2016:

''Sub imagine este scris, în limba germană, un fragment din Psalmul 130: „Să nădăjduiască Israel în Domnul!”. Imaginea reprezintă o clădire mare, posibil o biserică, deasupra căreia pluteşte, uşor oblic, un obiect discoidal de mari dimensiuni, împărţit în (circa 10) sectoare bombate. Din centrul discului se îndreaptă în jos un soi de ţepuşă scurtă. Deasupra obiectului se află o scurtă coloană luminoasă, în care se văd obiecte greu de identificat.

Nu s-a putut afla nici cine a făcut pictura, nici când. Dar textul nu poate data decât după traducerea şi publicarea, de către Luther, în 1534, a Bibliei în limba germană. Autorii articolului mai observă că acelaşi disc, plutind oblic, împărţit în sectoare şi cu ţepuşa dedesubt, apare pe o serie de medalii din secolul XVII, probabil fise, folosite la jocurile de noroc, despre care s-a speculat mai demult că ar putea fi imagini ale unor OZN-uri. S-a emis opinia că aceste obiecte reprezintă roata carului descris în viziunea lui Iezechiel, atâta doar că în această viziune se vorbeşte de patru roţi, iar aici este doar una singură şi fără car.

O imagine asemănătoare există şi în cartea „Prodigiorum Liber”, scrisă de Iulius Obsequens, un istoric roman din secolul IV. Dar cartea, în care sunt descrise apariţii cereşti neobişnuite deasupra Romei, a fost tipărită prima dată, cu gravuri adăugate, în 1552.''

×
Subiecte în articol: ozn
Parteneri
Marcel Ciolacu dă asigurări: Sunt bani de salarii si pensii
x close