Antena 3 CNN Actualitate Locale Autocar răsturnat în apropiere de Pașcani. Mai multe persoane au ajuns de urgență la spital

Autocar răsturnat în apropiere de Pașcani. Mai multe persoane au ajuns de urgență la spital

Autocar răsturnat în apropiere de Pașcani. Mai multe persoane au ajuns de urgență la spital
Sursa foto: Foto: Newspascani
17 Mar 2016   •   09:54

Clipe de groază pentru persoanele care se aflau într-un autocar care efectua o cursă pe ruta Chișinău - Paris. Astăzi dimineață, în jurul orelor 04.00, acesta s-a răsturnat în afara părții carosabile în timp ce circula pe varianta ocolitoare a suburbiei Blăgești, scrie newspascani.com.

Înainte de a urca pe pasarelă peste calea ferată, șoferul autocarului a pierdut controlul volanului pe partea carosabilă și s-a răsturnat pe partea dreaptă. Pasagerii au început să țipe, unii din cauza rănilor alții de spaimă.

În jurul orelor 04.15 a fost solicitat prin serviciul 112 ajutorul salvatorilor. Două echipaje de la Serviciul de Ambulanță Pașcani, unul SMURD și cel de descarcerare s-au deplasat la locul accidentului. Lor li s-au alăturat un echipaj de la ISU Târgu Frumos. Șapte persoane au suferit traumatisme la cap, mâini și picioare.

Personalul medical i-au stabilizat pe aceștia, după care i-au transportat în Compartimentul de Primiri Urgențe de la Spitalul Municipal Pașcani.

Printre ei doi cetățeni francezi, soți și soție, două femei și trei cetățeni din Republica Moldova. La spital a ajuns și șoferul autocarului, care din primele verificări se pare că a adormit la volan.

Ceilalți pasageri au fost transportați la sediul Poliției Pașcani, până când reprezentanții firmei de transport vor trimite un echipaj care să îi preia. Ei nu vor să își continue drumul, ci să se întoarcă acasă.

×
Subiecte în articol: accident Pascani autocar
Parteneri
Firea și Burduja sunt noii candidați la Primăria Capitalei
x close