Antena 3 CNN Actualitate Locale Un bărbat şi-a vândut maşina, apoi a sunat la Poliţie să anunţe că a fost victima unui furt, în Constanţa

Un bărbat şi-a vândut maşina, apoi a sunat la Poliţie să anunţe că a fost victima unui furt, în Constanţa

Un bărbat din Constanţa de 58 de ani, care şi-a vândut maşina a sesizat poliţia că a fost victima unui furt.

Un bărbat şi-a vândut maşina, apoi a sunat la Poliţie să anunţe că a fost victima unui furt, în Constanţa
Sursa foto: Captură video Antena 3 CNN
de Redacția Antena 3 CNN    |    15 Mar 2024   •   20:12

Potrivit Poliției municipiului Constanța - Secția 3, constănțeanul a sesizat că persoane necunoscute i-au furat autoutilitara care se afla parcată pe strada Bradului, cauzând un prejudiciu de 2.500 de lei.

În urma cercetărilor efectuate, polițiștii au constatat că persoana vătămată ar fi înstrăinat de bunăvoie autoutilitara unui bărbat de 26 de ani, încă din luna noiembrie 2023, predându-i ambele chei ale autovehiculului.

Astfel, bărbatul de 26 de ani, ar fi înstrăinat la rândul său autoutilitara unui alt tânăr, de 25 de ani. Autoutilitara a fost descoperită în posesia bărbatului de 25 de ani, fiindu-i lăsată în custodie până la definitivarea cercetărilor.

În acest caz a fost întocmit dosar penal pentru inducere în eroare a organelor judiciare.

×
Parteneri
Afacerea de succes cu care un italian a dat lovitura în Buzău
x close