Antena 3 CNN Actualitate Locale Cât costă un prânz la Costinești, ca la mama acasă, în zonele cu autoservire

Cât costă un prânz la Costinești, ca la mama acasă, în zonele cu autoservire

A fost aglomerație în acest weekend pe litoralul românesc. Peste 100.000 de turiști s-au cazat în hotelurile de la mare, după ce au stat la plajă și s-au bucurat de soare, dar şi de preţurile mici la preparatele românești. Iată cât costă un prânz copios, ca la mama acasă, în zonele cu autoservire.

Cât costă un prânz la Costinești, ca la mama acasă, în zonele cu autoservire
Sursa foto: Captură video Antena 3 CNN
de Claudia Popovici    |    25 Iun 2023   •   16:39

Turiştii din Costinești s-au bucurat în aceste zile de vremea frumoasă de mare, dar şi de preţuri mici, mai ales în zonele cu autoservire.

Pentru o porție de 150 g de cartofi prăjiți turiștii de pe litoral plătesc 9 lei, în timp ce spre exemplu, pentru un ardei, se adaugă un plus de 13 lei.

Prețurile sunt mai mici chiar și de trei-patru ori față de alte stațiuni. Mâncarea este proaspătă, așa că mulți turişti vin aici pentru că vor să se bucure de o mâncare ca la mama acasă.

Iar oferta este destul de bogată printre care piure, orez sau iahnie. De asemenea şi ciorbele sunt extrem de căutate aici, iar prețurile sunt de asemenea mici. Spre exemplu, pentru o porție de ciorbă de burtă turiștii de pe litoral scot din buzunar doar 18 lei, pe când o porție de ciorba de văcuță este doar 16 lei.

Iată, așadar, sunt mulți oameni care aleg să mănânce la autoservire, pentru că spun că este mâncare făcută ca acasă la orele prânzului. Mai târziu turiștii se vor îndrepta spre casă pentru că pentru mulți dintre ei este ultima zi de vacanță aici, pe litoral.

 

×
Subiecte în articol: turisti romani
Parteneri
O biserică din Alba a ars până la temelie, chiar în prima zi de Paște
x close