Antena 3 CNN Actualitate Locale Un copil de doi a fost găsit mort după ce a căzut într-un bazin de colectare a apei, în Arad

Un copil de doi a fost găsit mort după ce a căzut într-un bazin de colectare a apei, în Arad

Tragedie în județul Arad. Un copil de doi ani a murit după ce a căzut într-un bazin de colectare a apei în curtea unei gospodării din localitatea Vasile Goldiș. Medicii trimiși la fața locului au declarat decesul micuțului.

Un copil de doi a fost găsit mort după ce a căzut într-un bazin de colectare a apei, în Arad
Sursa foto: Hepta | Petrisor Iordan
de Ioana Mircea    |    20 Mar 2024   •   20:30

Incidentul tragic din Arad a fost raportat la numărul unic de urgență 112, iar reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Arad au fost alertați că un copil de doi ani a căzut într-un bazin de colectare a apei.

Un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Ineu a fost trimis în misiune, iar ulterior a fost solicitată intervenția echipei medicale SMURD Terapie Intensivă Mobilă din cadrul Detașamentului de Pompieri Arad.

La sosirea echipajului de ambulanță, copilul se afla în stare de inconștiență, fiind scos din bazin de către părinți. Au fost efectuate manevrele de resuscitare, însă, din nefericire, eforturile medicilor nu au avut succes, iar micuțul a fost declarat decedat de către medicul echipajului SMURD, potrivit Mediafax.

×
Subiecte în articol: copil mort Arad
Parteneri
100 de blocuri din Bucureşti, fără apă caldă până pe 1 mai!
x close