Antena 3 CNN Actualitate Locale Un deținut de la Penitenciarul Aiud a fost găsit spânzurat în baie

Un deținut de la Penitenciarul Aiud a fost găsit spânzurat în baie

Un deținut de la Penitenciarul Aiud, județul Alba, a fost descoperit spânzurat, duminică, în baie.

Un deținut de la Penitenciarul Aiud a fost găsit spânzurat în baie
Sursa foto: Pixabay.com
de S.T.    |    08 Mar 2020   •   13:24

Bărbatul a fost găsit de un coleg de celulă, a declarat purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Aiud, Adelina Popescu.

Echipele medicale ale penitenciarului au efectuat manevre de resuscitare, dar fără succes.

„Duminică a fost constatat actul de suicid al unui deținut încarcerat în Penitenciarul Aiud, acesta fiind găsit spânzurat în baia camerei de deținere de către un coleg. S-a intervenit de către personalul medical al unității și s-au aplicat manevre de resuscitare, concomitent cu apelarea numărului 112. În penitenciar s-au prezentat două echipaje SMURD dar, în ciuda eforturilor depuse de echipajele medicale, a fost declarat decesul deținutului. În acest caz a fost informat judecătorul de supraveghere, Parchetul de pe lângă Judecătoria Aiud, familia persoanei decedate și Administrația Națională a Penitenciarelor”, a spus Popescu.

Purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Aiud nu a putut furniza date legate de vârsta deținutului care s-a sinucis și nici privind pedeapsa pe care o ispășea în Penitenciarul Aiud, fiind vorba de informații confidențiale.

Sursă: Mediafax
×
Subiecte în articol: Penitenciarul Aiud spanzurat baie
Parteneri
Afacerea de succes cu care un italian a dat lovitura în Buzău
x close