Agresorul i-a distrus soției sale telefonul, apoi s-a năpustit asupra ei şi a pus-o la pământ, pe o stradă din Iași.
Mai mulţi trecători au sărit în ajutorul femeii şi au chemat poliţia care a deschis pe numele bărbatului un dosar penal pentru violenţa în familie şi distrugere.
Victima le-a spus polițiștilor că, şi în urmă cu trei săptămâni, soţul a ameninţat-o cu bătaia.
Agresorului i-a fost montat un dispozitiv de supraveghere electronică și a fost emis și un ordin de protecție provizoriu.
Dacă sunteți victima violenței domestice sau martor la astfel de abuzuri, puteți cere ajutor la numărul de telefon 0800 500 333, disponibil 24 de ore din 24.