Antena 3 CNN Actualitate Locale Ignatul, tradiţie din bătrâni care se păstrează cu sfinţenie la Sibiu

Ignatul, tradiţie din bătrâni care se păstrează cu sfinţenie la Sibiu

Ignatul, aşa cum era sărbătorit odinioară în gospodăria bunicilor, a fost readus la viaţă în Muzeul ASTRA din Sibiu. Turiştii au urmărit pas cu pas modul prin care doi porci, de 200 de kg fiecare, au fost transformaţi în preparate pentru masa de Crăciun.

Ignatul, tradiţie din bătrâni care se păstrează cu sfinţenie la Sibiu
de Redacția Antena 3 CNN    |    12 Dec 2022   •   12:19

Anul acesta, Muzeul ASTRA le-a oferit vizitatorilor o experienţă autentică, turiştii având ocazia de a urmări procesul tăierii porcului, dar şi de a gusta din preparatele tradiţionale.

Ceaunele încăpătoare au fost încinse la foc de lemne, iar bucătăresele au început să prepare bucatele nelipsite de sărbători, precum cârnaţii, toba sau caltaboşul.

Toate reţetele au fost moştenite din bătrâni, una dintre acestea fiind ciorba de porc cu zeamă de varză.

"Este o reţetă veche, moştenită de la bunici. Eu am învăţat în familie să fac, de la bunica, de la mama, şi ducem această tradiţie mai departe", a declarat una dintre bucătărese.

Astfel, oaspeţii care au vizitat muzeul au putut urmări toate etapele Ignatului, de la pârlitul porcului cu paie, până la prepararea bucatelor tradiţionale.

Ignatul este un obicei care face parte dintr-un program amplu, prin care muzeografii din Sibiu doresc să reconstituie în faţa localnicilor şi turiştilor obiceiurile româneşti, aflate pe cale de dispariţie.

 

×
Subiecte în articol: Sibiu muzeul astra
Parteneri
Fraudă cu vouchere de vacanţă. Cinci poliţişti implicaţi
x close