Antena 3 CNN Actualitate Locale Povestea emoționantă a unui pui de barză care refuză să se despartă de familia care l-a salvat, în Gorj

Povestea emoționantă a unui pui de barză care refuză să se despartă de familia care l-a salvat, în Gorj

Un pui de barză a devenit animalul de companie a unei familii din Gorj după ce a fost salvat din trafic. Acum, pasărea nu mai vrea să plece.

de Redacția Antena 3 CNN    |    23 Iul 2023   •   11:43

Pasărea salvată de familia Pupăzan, din Gorj, a fost dusă la veterinar, dar apoi a fost lăsată liberă, însă puiul s-a atașat așa de tare de salvator încât n-a mai vrut să plece. 

"Am aflat ce îi place să pape. Mănâncă numai piept de pui crud. Am văzut din mașină un pui de barză cum a picat din cuib. Am cautat-o si am găsit-o într-o stare gravă, era plină de sânge pe cap și spate", a declarat bărbatul care a salvat-o. 

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Citește și: ”O lecție pentru oameni” Un câine păzește mormântul stăpânului său, așteptând să se întoarcă, în Satu Mare

A dus-o imediat la spital, barza și-a revenit în mai puțin de o lună, dar n-a mai vrut să plece. Și-a făcut cuib în apropierea casei salvatorului, iar ziua și-o petrece în familie.

"Sperăm să plece. Noi nu ne prea apropiem de ea să nu se învețe totuși atât de mult cu oamenii", a spus salvatorul. Până atunci familia Pupăzan are grijă ca barza să aibe tot ce are nevoie.

 

 

×
Subiecte în articol: barza Gorj
Parteneri
Tradiţii şi obiceiuri în prima zi de Paşte. Ce trebuie să faci astăzi
x close