Antena 3 CNN Actualitate Locale Rețea care racola persoane cu handicap pe care le exploata ca pe sclavi, destructurată în Maramureș

Rețea care racola persoane cu handicap pe care le exploata ca pe sclavi, destructurată în Maramureș

DIICOT Maramureș a reținut patru persoane, printre care și un funcționar public, într-un dosar privind exploatarea prin muncă a unor persoane cu handicap fizic.

Rețea care racola persoane cu handicap pe care le exploata ca pe sclavi, destructurată în Maramureș
Sursa foto: DIICOT
de Redacția Antena 3 CNN    |    11 Mai 2023   •   20:38

Potrivit unor comunicate de presă ale DIICOT și Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR), cei patru sunt cercetați pentru trafic de persoane și supunere la muncă forțată obligatorie.

În urma a 19 percheziții efectuate în orașul Borșa și în județul Vrancea, anchetatorii au identificat și ridicat telefoane mobile, carduri bancare, carduri de sănătate și cărți de identitate, aparținând unora dintre persoanele vătămate, înscrisuri cu valoare probatorie și suma de 3.150 euro.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

"În cauză, s-a reținut că, începând cu anul 2009, trei dintre inculpați au recrutat, cu ajutorul unor funcționari publici, 13 persoane vulnerabile cu handicap psihic, internate în Centrele de recuperare și reabilitare, situate pe raza județului Vrancea.

Persoanele vătămate au fost induse în eroare, inculpații profitând de starea de vădită vulnerabilitate a acestora, și, ulterior, transportate în vederea exploatării prin muncă în cadrul unor pensiuni, gospodării și ferme din județul Maramureș.

Citește și: Un polițist de la Antidrog București a fost prins când îi sfătuia pe traficanți cum să mute kilograme de heroină fără să fie prinși 

Acestora le-au fost reținute documentele de identitate, acțiune de natură a asigura exploatarea acestora pe o perioadă cât mai îndelungată, dar și accesul la conturile bancare în care erau virate lunar indemnizațiile de handicap cuvenite acestora", spun anchetatorii.

Potrivit acestora, persoanele vătămate au fost adăpostite în condiții necorespunzătoare și exploatate prin muncă (fiind obligate să aibă grijă de animale, să efectueze diferite activități agricole și să muncească în unitățile de cazare deținute de inculpați în orașul Borșa, județul Maramureș).

De asemenea, persoanele vătămate au fost amenințate, agresate și injuriate, acte care au terminat o puternică stare de temere în rândul lor.

"În această modalitate, acestea au fost aservite total inculpaților, care le-au transferat între ei și împrumutat ocazional altor persoane din localitate pentru a presta diferite munci", arată sursele citate.

Unul dintre inculpați din dosar este şef al unui centru pentru persoane cu dizabilităţi.

"Cu privire la inculpatul, şef al unui centru pentru persoane cu dizabilităţi, s-a reţinut că, în cursul lunii iulie 2021, a recrutat pentru a fi exploatate prin muncă 3 persoane vătămate, persoane vulnerabile cu handicap neuropsihic instituţionalizate în centrul pe care îl conducea, profitând de autoritatea conferită de funcţia pe care o îndeplinea şi de starea de vădită vulnerabilitate în care se găseau victimele, pe care le-a predat inculpaţilor, pentru a fi transportate şi adăpostite în imobilele deţinute de către aceştia în oraşul Borşa, în scopul exploatării prin muncă.

Ulterior, i-a ajutat pe inculpaţi să continue activitatea de adăpostire şi exploatare prin muncă a persoanelor vătămate, prin îndrumarea acestora asupra creării unei aparenţe de legalitate a adăpostirii acestora, prin întocmirea şi acceptarea de documente care să justifice cazarea persoanelor vulnerabile în imobilele controlate de către aceştia", precizează DIICOT.

Cei patru inculpaţi, două femei, de 41 şi 64 de ani, din Borşa, şi doi bărbaţi, de 42 şi 43 de ani, din Vrancea şi Borşa, au fost prezentaţi judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Maramureş, cu propunerea de arestare preventivă.

Activităţile judiciare au fost realizate împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Cluj-Napoca şi cei ai Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Maramureş.

×
Parteneri
Au fost finalizate operațiunile de umplere de pe strada surpată din Slănic
x close