Antena 3 CNN Actualitate Locale Schimbări în transportul public din București-Ilfov: 9 linii modificate și 3 suspendate, începând de sâmbătă

Schimbări în transportul public din București-Ilfov: 9 linii modificate și 3 suspendate, începând de sâmbătă

I.C.
1 minut de citit Publicat la 13:21 26 Mar 2026 Modificat la 13:21 26 Mar 2026
896697
Schimbări în transportul public din București-Ilfov. Foto: Facebook/STB

Nouă linii de transport metropolitan din regiunea Bucureşti-Ilfov vor fi modificate, trei vor fi suspendate, iar alte cinci vor fi operate de Serviciul de Transport Voluntari, începând de sâmbătă, 28 martie 2026, când va intra în vigoare reorganizarea parţială a reţelei, a anunţat, joi, Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Bucureşti - Ilfov (TPBI), potrivit Agerpres.

"Începând de sâmbătă, 28 martie 2026, o parte a reţelei de transport metropolitan din Regiunea Bucureşti - Ilfov va fi reorganizată, nouă linii urmând să fie modificate, iar trei suspendate", se menţionează în comunicat.

Totodată, cinci linii vor fi operate de Serviciul Transport Voluntari - STV SA, fiind preluate de la Societatea de Transport Bucureşti - STB SA.

Astfel, de sâmbătă, 28 martie, vor intra în vigoare următoarele modificări: Liniile 418, 419, 420 şi 465 vor avea capătul la CFR Progresul, în loc de Piaţa Eroii Revoluţiei; Liniile 421 şi 424 vor avea capătul la Depoul Alexandria, în loc de Ghencea, iar Liniile 438 şi 475 vor avea capătul la staţia de metrou "Tudor Arghezi", în loc de Piaţa Sudului.

Conform sursei citate, Linia 472 va fi prelungită, urmând să funcţioneze între M Nicolae Teclu şi Căldăraru; Liniile 406, 460 şi 461 vor fi suspendate, iar Liniile 426, 464, 465, 447 şi 447B vor fi operate de Serviciul Transport Voluntari - STV SA, în loc de Societatea de Transport Bucureşti - STB SA, ca până acum.

"Ca urmare a acestor măsuri, călătorii vor beneficia de o frecvenţă mai bună a autobuzelor şi vor avea legături cu transportul de mare capacitate, cum ar fi tramvaiul sau metroul", se menţionează în comunicat.

Potrivit TPBI, la capătul CFR Progresul vor putea fi accesate tramvaiele liniilor 7 (cu un interval de succedare de aproximativ 6-10 minute) şi 25 (cu un interval de succedare de aproximativ 5-8 minute).

La capătul Depoul Alexandria, călătorii se pot transborda în tramvaiele liniei 32, care au un interval de succedare de aproximativ 4-6 minute.

Totodată, la capătul M Tudor Arghezi, există legătura cu Magistrala 2 de metrou, ale cărei trenuri au un interval de succedare de aproximativ 3-8 minute.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Longevity Magazine

Parteneri
x close