Antena 3 CNN Actualitate Locale Un bărbat a "aterizat" cu mașina peste o benzinărie și a luat foc, după un gest imprudent făcut de un șofer de 80 de ani, care a fugit

Un bărbat a "aterizat" cu mașina peste o benzinărie și a luat foc, după un gest imprudent făcut de un șofer de 80 de ani, care a fugit

A.I.
<1 minut de citit Publicat la 15:50 01 Aug 2025 Modificat la 15:50 01 Aug 2025
Accident benzinarie bihor masina incendiata
Mașina a luat foc după impact. Foto: Antena 3 CNN via Bihon.ro

Un șofer de 80 de ani a provocat un accident în urma căruia mașina altui participant la trafic a lovit o benzinărie, după care a luat foc.

Incidentul s-a produs joi, în județul Bihor, și a fost surprins de camera de bord a autoturismului care a lovit benzinăria.

Din imagini, se observă cum camioneta condusă de primul șofer, cel în vârstă de 80 de ani, îi taie, din sens opus, calea celui de-al doilea conducător auto, care circula regulamentar pe banda sa.

Ca să evite impactul frontal, acesta din urmă a tras brusc de volan la dreapta, a derapat, a lovit un bolovan de la intrarea în benzinărie și s-a răsturnat.

Din fericire, mașina nu a lovit vreo pompă de alimentare, însă a luat foc la scurt timp după impact.

Conducătorul auto a reușit să iasă singur din autoturism, cu doar câteva zgârieturi.

Celălalt șofer, aflat la originea accidentului, și-a continuat deplasarea.

Polițiștii l-au identificat pe baza imaginilor de supraveghere și l-au adus la locul faptei.

Acest bărbat de 80 de ani din comuna Sârbi a fost amendat cu 4.000 de lei și a rămas fără permis pentru 3 luni.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close