x close

Un bărbat din Vaslui a fost surprins de un mal de pământ într-o fântână, la 12 metri adâncime

26 Mai 2017   •   16:54
Un bărbat din Vaslui a fost surprins de un mal de pământ într-o fântână, la 12 metri adâncime

Angajatul unei firme de construcţii a fost scos în stare critică, vineri după-amiază, de către un echipaj de pompieri, dintr-o fântână din localitatea Berezeni. Bărbatul a fost surprins de un mal de pământ, la aproximativ 12 metri adâncime. Echipajele de intervenţie au solicitat intervenţia unui elicopter SMURD, potrivit news.ro.

„În momentul în care pompierii au ajuns la locul indicat, victima era conştientă şi comunica cu echipa de salvare. După aproximativ 25 de minute, s-a reuşit scoaterea tânărului la suprafaţă, însă acesta se afla în stop cardio-respirator, fiind efectuate manevrele de resuscitare. Din păcate, chiar dacă bărbatul a rămas cu capul afară, nu a mai putut respira din cauza cantităţii mari de pământ care i-a apăsat pe cutia toracică”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui, Marius Marişcu.

Echipajul medical de la Serviciul de Ambulanţă a solicitat şi sprijinul unui elicopter SMURD pentru ca tânărul de 25 de ani să fie transportat la un spital din Iaşi dacă se va reuşi repornirea activităţii cardiace şi stabilizarea sa.

Citeşte mai multe despre:

barbat mal amant fantana
Parterneri
Parterneri
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Nu, multumesc Accept
sati