Antena 3 CNN Actualitate Locomotiva unui tren care circula între Orşova şi Craiova a deraiat

Locomotiva unui tren care circula între Orşova şi Craiova a deraiat

Locomotiva unui tren care circula între Orşova şi Craiova a deraiat
Sursa foto: Foto: romania-actualitati.ro
24 Mar 2012   •   19:32

Locomotiva unui tren care circula între Orşova şi Craiova a deraiat, sâmbătă după-amiază, la intrarea în staţia Gura Văii, niciunul dintre pasageri nefiind rănit, informează CFR Călători, conform Mediafax.

Circulaţia feroviară pe relaţia Drobeta Turnu Severin - Caransebeş şi retur a fost întreruptă în jurul orei 16.40, după ce locomotiva trenului Regio 9508 care circula între Orşova şi Craiova a deraiat de prima osie, la intrare în staţia Gura Văii.

"Trenul era format din două vagoane şi niciunul din pasagerii garniturii nu a fost rănit", a precizat CFR Călători.

Locomotiva a fost repusă pe şine în jurul orei 18.00, circulaţia urmând să fie reluată după verificările tehnice efectuate de personalul feroviar.

×
Parteneri
Guvernul a decis: Toate pensiile vor fi livrate înainte de Paşte!
x close