Antena 3 CNN Actualitate Magazinele mici din Mamaia vor fi inchise: Autoritățile vor să aplice regula chiar din acest sezon estival

Magazinele mici din Mamaia vor fi inchise: Autoritățile vor să aplice regula chiar din acest sezon estival

După parcări, autoritățile de la malul mării anunța că și stațiunea Mamaia va avea un nou regulament de funcționare, iar micile magazine în care se comercializa de la salam, branză, carne și ouă și până la produse de patiserie sau cofetărie, vor dispărea. Asta spre disperarea proprietarilor care spun că o astfel de decizie lasă pe drumuri aproape 1000 de oameni și falimentează sute de afaceri.

Magazinele mici din Mamaia vor fi inchise: Autoritățile vor să aplice regula chiar din acest sezon estival
Sursa foto: Hepta
de Mia Lungu    |    03 Mar 2021   •   16:32

Lucrurile s-ar putea schimba chiar de anul acesta. Primarul a anunțat că stațiunea Mamaia va avea un nou regulament de funcționare. A fost deja constituit  un Comandament Litoral 2021, în care sunt implicate toate instituţiile din oraş și care va elabora acest regulament astfel încât el să poată intră în vigoare odată cu începerea noului sezon estival.

Vestea că micile magazine în care se comercializau tot felul de produse alimentare și din care turiștii își cumpărau alimente iar mai apoi își preparau mâncarea în camerele de hotel, a  pus pe jar tagma micilor afacerișți.

Reuniți sub umbrela Asociației Mamaia Dobrogea, comercianții din stațiune cer urgent primarului o întalnire și evident îi solicită să revină asupra acestei decizii, care în opinia lor le încalcă toate drepturile. Concret aceștia spun că hotărârea de guvern pe care o invocă primăria, nu mai este de actualitate, între timp țara noastră devenind membră a Uniunii Europene. 

"Municipalitatea nu ne prelungește autorizațiile și, din punct de vedere al problemelor care ni le creează, este un adevărat dezastru. Comercianții au plătit chirii pe 2021, alții au marfă cumpărată în depozit iar neprelungirea ne pune în situația de a nu mai putea funcționa.

Această situație o raportează la o Hotărâre de Guvern din 2001 care nu a fost pusă în aplicare pentru că nu făceam parte din Uniunea Europeană iar acum încalcă dreptul la comerț, la muncă. Ceea ce face municipalitatea încalcă  depturile cetățenești și comerciale", spune Marian Câciu, Președintele Asociației Mamaia Dobrogea.

Proprietar magazin: "Lăsăm pe drumurii oameni care au familii."

"Noi suferim o pierdere continuă de când cu COVID. Noi am ținut angajații , eu spre exemplu 54 de angajați plus încă 10 adiacenți. Susținem salariile, imprumutând bani de la bănci facând credite.

Nu cred că este normal că în acest moment de pandemie să ni se aducă la cunoștință cu 3 luni înainte de sezon că ni se interzic drepturi constituționale. Articolele 44, 45 și 155 din Constituție. Nu putem estima pierderile dar vă spunem că ne pierdem obiectul de activitate, lăsăm pe drumurii oameni care au familii.", a declarat pentru Antena 3, Aristotel Cazacu, proprietar de magazin.

De partea cealaltă primarul municipiului Constanța susține că aceste magazine fac concurență neloială restaurantelor. Iar turismul în stațiunea Mamaia ar trebui să să se desfășăare în mod civilizat, ceea ce nu s emai intâmplă de mulți ani încoace. 

 "Eu cred că încă mai avem turism în Mamaia, deşi sunt unii sceptici care spun că Mamaia nu mai este staţiune. Turismul estival trebuie să se desfăşoare civilizat Turismul în Mamaia s-a manelizat. Acolo trebuie să opereze cei care au hoteluri şi restaurante, în condiţii civilizate şi cu respectarea legii", spune Vergil Chițac , primarul Constanței.

×
Subiecte în articol: magazine Mamaia sezon estival
Parteneri
Armand a fost trimisă în judecată. Mesajul său către Marcel Ciolacu
x close