Antena 3 CNN Actualitate MAI confirmă că studenții de la Academia de Poliție au primit alimente "contaminate". Rezultatele anchetei

MAI confirmă că studenții de la Academia de Poliție au primit alimente "contaminate". Rezultatele anchetei

Ministerul Afacerilor Interne a anunțat vineri, 22 decembrie, finalizarea raportului în urma verificărilor făcute de Corpul de Control la Academia de Poliţie "Alexandru Ioan Cuza”.

MAI confirmă că studenții de la Academia de Poliție au primit alimente "contaminate". Rezultatele anchetei
Sursa foto: Facebook I Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”
de Redacția Antena 3 CNN    |    22 Dec 2023   •   17:00

Ministerul Afacerilor Interne a decis declanşarea cercetării prealabile faţă de şapte angajaţi, după ce controalele au arătat că mâncarea a fost infestată inclusiv prin intermediul insectelor, iar normele igienico-sanitare au fost încălcate.

Aproape 150 de studenţi ai acestei unităţi au acuzat simptome digestive ca urmare a faptului că au mâncat la cantina unităţii.

Nereguli privind activitatea cantinei:

"Cauzele posibile pentru apariţia evenimentului epidemiologic, potrivit specialiştilor în sănătate publică, sunt: contaminarea unor alimente prin vectori (insecte), prin contactul direct al unui aliment preparat termic cu unul nepreparat termic, derularea altor activităţi decât cele de servire a mesei în sălile de masă, păstrarea alimentelor la temperatura camerei pentru o perioadă mare de timp, neaplicarea şi nerespectarea normelor de protecţie igienico-sanitară în unităţile de servire a mesei.

Citește și: Ce salariu are un polițist de la Rutieră, în 2023. Câștigă mai puțin decât un vânzător

Ofiţerii Corpului de Control au reţinut faptul că activitatea din blocul alimentar s-a desfăşurat concomitent cu lucrările de reabilitare şi modernizare începute în anul 2022, iar în sălile de mese s-au derulat cursuri şi alte activităţi administrative, aceste aspecte fiind de natură să afecteze siguranţa igienico-sanitară a obiectivului.

S-a stabilit, totodată, că personalul cu atribuţii în acest sens nu a urmărit starea de sănătate a persoanelor ce îşi desfăşoară activitatea în blocul alimentar”, sunt concluziile Copului de Control al ministrului de Interne.

”Conducerea unităţii a manifestat lipsă de interes”

Verificările au arătat, de asemenea, că incidentul în care au fost implicaţi zeci de studenţi care s-au îmbolnăvit "nu a fost raportat corespunzător, pe cale ierarhică, în conformitate cu actele normative incidente”, iar activitatea personalului de serviciu a fost realizată necorespunzător.

"Conducerea unităţii a manifestat lipsă de interes în privinţa organizării şi aplicării sistemului de control intern managerial”; este una dintre concluziile verificărilor.

În urma controalelor, s-au dispus măsuri privind răspunderea disciplinară şi măsuri de remediere a neregulilor.

Astfel, MAI anunţă declanşarea cercetării prealabile faţă de trei persoane care au deţinut sau deţin funcţii de conducere în cadrul Academiei de Poliţie "Alexandru Ioan Cuza” şi faţă de patru persoane cu funcţii de execuţie, pentru neglijenţă manifestată în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu, respectiv neasigurarea îndeplinirii şi respectării normelor igienico - sanitare pentru desfăşurarea activităţilor la nivelul unităţii şi manifestarea de lipsă de interes în privinţa exercitării sistemului de control intern managerial, precum şi nerespectarea procedurilor de raportare pe cale ierarhică a incidentului.

În ceea ce priveşte remedierea neregulilor, Corpul de Control a identificat "necesitatea elaborării şi îmbunătăţirii unor reglementări pe linie de comunicare instituţională, raportare ierarhică, proceduri de lucru şi revizuirea cadrului normativ intern privind circuitul documentaţiei şi activităţile de urmat pentru autorizare/avizare sanitară şi exercitarea controlului în acest domeniu” şi a dispus realizarea demersurilor pentru asigurarea continuităţii asistenţei medicale la nivelul Academiei de Poliţie, revizuirea procedurilor privind avizarea autorizaţiilor sanitare, pentru simplificarea circuitului şi urmărirea finalităţii demersurilor precum şi acţiuni pentru îndeplinirea condiţiilor de funcţionare a cantinei studenţilor, cu respectarea legislaţiei pe linie sanitară, potrivit Ziare.com

×
Parteneri
A început distribuirea pensiilor pe luna mai. Anunţul Poştei Române
x close