Antena 3 CNN Actualitate Maia Sandu, la București: "Până recent, noi nu am avut curajul României. Acum îl avem!"

Maia Sandu, la București: "Până recent, noi nu am avut curajul României. Acum îl avem!"

Maia Sandu, președinta Republicii Moldova, a declarat că țara sa se află într-un moment-cheie, în care trebuie să facă un pas hotărât către Uniunea Europeană.

Maia Sandu, la București: "Până recent, noi nu am avut curajul României. Acum îl avem!"
Sursa foto: hepta / Mediafax Foto
de Redacția Antena 3 CNN    |    05 Mar 2024   •   23:38

Sandu a făcut declarațiile la un eveniment desfășurat marți seară, la București.

Ea urmează să participe și la Congresul PPE, care începe miercuri, în Capitala României.

Președinta Republicii Moldova a insistat asupra contextului politico-electoral, amintind că în luna noiembrie vor avea loc alegerile prezidențiale și referendumul pe tema integrării în UE.

"Moldova este într-un moment cheie, în care trebuie să facă pasul hotărât către Uniunea Europeană. În noiembrie, noi vom avea alegerile prezidențiale, dar și un referendum prin care le cerem oamenilor să întărească, prin votul lor, faptul că decizia pe care am luat-o, de a ne alătura fără ambiguități Uniunii Europene, este singura cale pentru o Moldova democratică, prosperă și ferită de războaie.

Maia Sandu, la București: "În Moldova, unii au profitat de indecizia politicienilor și s-au îmbogățit pentru zece vieți, furând populația"

Pentru mulți ani, decidenții noștri politici nu au avut curajul de a stabili un drum drept și clar pentru Moldova. Țara noastră a rămas la răscruce de drumuri, crezând că acest lucru îi poate aduce un folos.

Au profitat într-adevăr unii, care s-au îmbogățit cât pentru zece vieți, dar oamenii Moldovei au fost furați și nevoiți, în multe cazuri, să își caute un rost în alte țări. Noi, până acum câțiva ani, nu am avut curajul României de la sfârșitul anilor 1990. Acum, avem acest curaj", a spus Maia Sandu la gala "Women in Economy", organizată de Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin, CONAF.

"Moldova are prieteni sinceri și adevărați, iar vocea lor contează și poate face diferența. Într-un an în care dezinformările vor fi peste tot, în care forțele ostile vor încerca să sperie oamenii și să recicleze liderii hoției și partidele războiului, povești personale de succes și de suflet pot inspira și convinge. Acolo unde mergeți, în Republica Moldova, spuneți-le oamenilor despre ce înseamnă Europa și despre cum integrarea europeană poate schimba destinul unei țări", a continuat președinta de la Chișinău.

Maia Sandu a mai precizat că relațiile bilaterale "excelente" din ultimii ani reflectă nu doar unitate, dar și perspectiva unui viitor care să aducă și mai aproape cele două țări. 

Ea a reamintit că România este principalul partener comercial al țării sale și cel mai important investitor și a mulțumit antreprenorilor români care investesc sau iau în calcul să investească în Republica Moldova.

Maia Sandu, la București: "Țara noastră a fost serios afectată de războiul Rusiei în Ucraina"

"Țara noastră a fost serios afectată de războiul barbar al Rusiei împotriva Ucrainei. Intervenția militară a creat foarte multă teamă peste tot în lume, dar mai cu seamă în Moldova. Este greu să ignori faptul că ai un război la hotar. În acest climat, antreprenorii sunt nu doar o sursă de încredere și investitori într-o țară.

Ei sunt oameni care cred și investesc în pace, care cred că ne poate fi mai bine tuturor, dacă alegem să cooperăm, să ne deschidem hotarele. Eu cred că trebuie să lucrăm întotdeauna pentru o lume în care domnesc strângerile de mână, nu încleștarea pumnului.

În Republica Moldova avem nevoie de ambasadori ai păcii, ai dezvoltării și ai creșterii economice. Avem nevoie de antreprenori ca dumneavoastră. Sunt astăzi aici ca să transmit un mesaj de încurajare, respect și susținere pentru toți cei care văd în Moldova o oportunitate și un loc al dezvoltării", concluzionat Maia Sandu. 

×
Parteneri
"Paul de România", arestat preventiv după ce a fost prins în Malta
x close