Antena 3 CNN Actualitate "Maimuța" descoperită la razie! Cum își înșală clienții taximetriștii din București

"Maimuța" descoperită la razie! Cum își înșală clienții taximetriștii din București

Brigada Rutieră a organizat, azi-noapte, activități de control în trafic. Polițiștii au aplicat zeci de amenzi. ”Maimuța” taximetriştilor bucureşteni continuă să înşele clienţii.

"Maimuța" descoperită la razie! Cum își înșală clienții taximetriștii din București
Sursa foto: Hepta
11 Iul 2020   •   09:15

Potrivit polițiștilor, au fost controlate peste 80 autovehicule, dintre care 32 de motociclete, și au fost aplicate 53 sancțiuni contravenționale în valoare de peste 28.000 lei.

Amendă uriașă pentru un taximetrist

Un bărbat de 46 de ani, șofer de taxi, a fost amendat cu 4.500 de lei, după ce s-a constatat că folosea un ”dispozitiv artizanal prin intermediul căruia intervenea asupra componentelor aparatului de taxat care emitea impulsuri electronice ce modifica contravaloarea curselor”.

Dispozitivul a fost confiscat de polițiști.

Taximetriştii bucureşteni continuă să-şi înşele clienţii

Polițiştii recomandă persoanelor care utilizează serviciile de transport în regim taxi să solicite bonul fiscal la finalul cursei. Acolo clientul vede câți kilometri a parcurs și câți bani a plătit. 

Ce este ”maimuța” taximetriștilor?

Maimuța e un dispozitiv cu un buton sau comutator care se montează între aparatul de taxat și schema electrică a mașinii. Prin simpla acționare a butonului sunt induse impulsuri false în aparatul de taxat. În acest fel se majorează cursa.

Prin acționarea ”maimuței” crește prețul cursei considerabil. Aceste dispozitive sunt asamblate de obicei pe bord sau în orice altă zonă de acces a șoferului. Șoferul poate apăsa de mai multe ori dispozitivul, astfel încât prețul final plătit de client să crească.

Cum te ferești de taximetriștii hoți?

Pentru a nu fi înşelaţi, clienţii sunt sfătuiți să fie foarte atenţi la afişaju aparatului de taxat, pentru a sesiza eventualele creşteri artificiale ale tarifului. Fiți atenți la urmăriți și ce face şoferul cu mâinile!

×
Subiecte în articol: taximetrist Brigada Rutiera amenda
Parteneri
Cod galben de ploi, ninsoare şi vânt. Se strică vremea în toată ţara
x close