Antena 3 CNN Actualitate Mașină incendiată în stil mafiot, în parcarea unei locuințe din Giarmata, lângă Timișoara. "Este a unui luptător MMA"

Mașină incendiată în stil mafiot, în parcarea unei locuințe din Giarmata, lângă Timișoara. "Este a unui luptător MMA"

Imagini terifiante, surprinse de camerele de supraveghere, într-o localitate de lângă Timișoara. În toiul nopții, mai mulți indivizi au stropit o mașină cu o substanță inflamabilă, după care i-au dat foc.

Mașină incendiată în stil mafiot, în parcarea unei locuințe din Giarmata, lângă Timișoara. "Este a unui luptător MMA"
de Redacția Antena 3 CNN    |    03 Iul 2021   •   14:23

"Mașina este a unui luptător MMA care stă în Gearmata. Acesta participa la un chef, într-o casă închiriată, aflată în apropiere. Cel mai probabil vorbim despre o reglare de conturi. Până la acest moment nu a fost ridicat niciun suspect, pentru a fi audiat în legătură cu incendierea acestei mașini." a declarat jurnalistul Dragoș Boța, la Antena 3.

"După o noapte cu chiote și muzică dată la maxim, atenți protejați de polițiști, și-au dat foc la mașini. O scenă specifică Ferentariului, cu indivizi tatuați, Maserati și amenințări. În Giarmata noastră de toate zilele. Cu binecuvântarea primarului.", a scris unul dintre vecini pe pagină să de Facebook, unde a și postat imagini de la locul incidentului.

"În cursul acestei dimineți, în jurul orei 04:20, polițiști Secției 1 Poliție Rurală Timișoara, au fost sesizați prin apel 112, cu privire la faptul că în localitatea Giarmata, ar fi izbucnit un incendiu la un autoturism parcat. Polițiști s-au deplasat de urgență la fața locului, constatând faptul că cele sesizate se confirmă. De asemenea, a fost prezent și un detașament de pompieri care a reușit stingerea incendiului.

În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere în care se fac cercetări în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor producerii evenimentului.", au transmis reprezentanții IPJ Timiș.

×
Parteneri
Atenţionare meteo ANM: Ploi, vijelii, lapoviţă şi ninsoare
x close