Antena 3 CNN Actualitate Media Antena 3 CNN, cea mai urmărită televiziune de ştiri în ziua votului pentru Schengen

Antena 3 CNN, cea mai urmărită televiziune de ştiri în ziua votului pentru Schengen

Deja e tradiție: când se întâmplă ceva important sau istoric, România nu se dezlipește de Antena 3 CNN. 

Antena 3 CNN, cea mai urmărită televiziune de ştiri în ziua votului pentru Schengen
Sursa foto: Antena 3 CNN
de Georgiana Adam    |    09 Dec 2022   •   15:11

S-a întâmplat și ieri, în ziua în care am stat cu toții cu sufletul la gură ca să aflăm dacă țara noastră face parte din spațiul Schengen

Felul în care postul nostru a acoperit negocierile aprige de la Bruxelles sau Viena, modul în care a reflectat aberațiile oficialilor austrieci, rapiditatea cu care am explicat reacțiile partenerilor europeni și ale oficialilor, dar și faptul că am ascultat opinia cetățenilor obișnuiți, ne-au propulsat ieri în poziția de lider al televiziunilor. 

Cifrele sunt clare. La nivel național ieri, telespectatorii din România au așteptat veștile de la Bruxelles, Viena și București urmărind Antena 3 CNN. 

Măsurătorile zilei de ieri au scos la iveală faptul că încă din timpul ediției speciale moderate de către Mihai Gâdea și Sabina Iosub, România a ales să înțeleagă ce se întâmplă înaintea ședinței de la Bruxelles urmărind Antena 3 CNN. 

Diferența față de alte televiziuni de știri s-a văzut și mai bine pe măsurătorile publicului premium din mediul urban, targetul 18 plus urban care arată că la nivelul întregii zile numărul celor care aveau televizorul deschis pe Antena 3 CNN a fost aproape dublu față de următorul clasat. 

Mai mult, de la ora 11:00 şi până aproape de ora 14:00, pe publicul 18 plus urban care reunește telespectatorii de la nivelul orașelor din țară, atât în timpul ediției speciale cu Mihai Gâdea și Sabina Iosub, dar și a ediției speciale moderate de Berta Popescu și Andreea Dumitrache, Antena 3 CNN a fost liderul întregii piețe de televiziune din România.

În alegerea publicului au contat foarte mult felul în care au aflat, transmis, dar și pus întrebări oficialilor europeni trimisul nostru special la Bruxelles, Maria Coman și Mădălina Mihalache, trimisul Antena 3 CNN la Viena.

La ora 15:30, momentul decisiv al anunțării rezultatului votului a propulsat din nou Antena 3 CNN în poziția de lider al întregii piețe în timpul ediției realizate de Cătălina Porumbel și Gina Vacariu. 

Reacțiile de după anunțarea votului, dar și faptul că Antena 3 CNN a ales să asculte în același timp cu liderii politici și ce spun cetățenii din România, au făcut ca și la nivelul persoanelor active din România din targetul comercial 25-54, Antena 3 CNN să fie liderul televiziunilor de știri. 

Tendința a rămas și seara când întreaga zi a fost analizată "În faţa naţiunii" de cei mai importanți jurnaliști ai postului nostru, telespectatorii urmărind ulterior minut cu minut dezvăluirile de la "Sinteza Zilei" privind modul în care Austria a jucat împotriva României. 

Astfel, efortul uriaș uman și logistic depus de Antena 3 CNN s-a văzut la un nivel absolut și greu de atins, pe toate targeturile care contează pe piaţa de televiziune din România: 18 plus urban, 18 plus urban AB, 25-54. 

Eforturile noastre vor continua fără oprire și de acum încolo, conștienți fiind și după astfel de rezultate nu doar de încrederea telespectatorilor dar și de nevoia românilor de a afla dintr-o sursă de încredere, zi de zi, informațiile de care au nevoie.

×
Subiecte în articol: Antena 3 CNN Schengen spatiu Schengen
Parteneri
Ce indice de corecție trebuie să ai pentru a avea o pensie mai mare
x close