Antena 3 CNN Actualitate Media La mulţi ani, Antena | Petrecere la 30 de ani de la prima emisie a postului

La mulţi ani, Antena | Petrecere la 30 de ani de la prima emisie a postului

Antena a împlinit 30 de ani de la prima emisie, iar momentul a fost marcat cu un eveniment special. Întreaga echipă s-a reunit la o petrecere cu sute de invitaţi, iar atmosfera incendiară a fost întreţinută de Loredana Groza şi Delia cu un show live.

de Redacția Antena 3 CNN    |    30 Noi 2023   •   09:12

"Pentru mine sunt 17 ani de când sunt în această mare familie. Sunt extrem de mândră de tot ce s-a realizat în toţi aceşti ani. De 30 de ani, Antena este în casele dumneavoastră, în sufletele dumneavoastră şi dumneavoastră cei de acasă sunteţi în inimile noastre şi vă mulţumim pentru fiecare zi, fiecare clipă şi fiecare minut pe care ni l-aţi dedicat", a spus Sabina Iosub, jurnalist şi realizator Antena 3 CNN.

"În seara asta am realizat că totuşi contează ce-am făcut în anii ăştia şi, sigur că pentru public mulţumirile sunt banale, toată lumea le mulţumeşte, dar pe bună dreptate. Nu vreau să spun ceva foarte complicat, deşi aş putea. Sunt foarte bucuros că sunt aici, că sunt în viaţă, că stăm de vorbă şi mă bucur că sunt încă foarte mulţi oameni care se uită la emisiunile pe care le realizez", a fost mesajul transmis de Mircea Badea, realizator Antena 3 CNN.

"30 de ani înseamnă o viaţă de om, înseamnă locul în care am crescut, înseamnă un parcurs de la o puştoaică de 18 ani şi până la momentul de azi. E foarte greu de sintetizat. Sunt tare fericită că am ajuns aici", a amintit şi Alessandra Stoicescu, jurnalist şi realizator Observator - Antena 1.

"O să sărbătorim şi la 40, şi la 50, şi la 60 de ani. Am ajuns în trustul ăsta, mulţi dintre noi, ca fiind nişte copii, şi iată-ne acum că suntem oameni în toată firea, care avem copii, unii dintre noi sunt bunici şi asta mi se pare fabulos. La mulţi ani trustului Antena!", a transmis Mihai Gâdea, jurnalist, realizator şi CEO Antena 3 CNN.

×
Subiecte în articol: Antena 1 Antena 3 CNN
Parteneri
Motivul pentru care prezentatorii Antena 3 CNN au purtat un bujor roșu în piept
x close