Antena 3 CNN Actualitate Media Mihai Gâdea, anunț important la Sinteza zilei: Pentru binele jurnaliștilor Antena 3, am luat decizia de a ne muta din actualele sedii

Mihai Gâdea, anunț important la Sinteza zilei: Pentru binele jurnaliștilor Antena 3, am luat decizia de a ne muta din actualele sedii

2 minute de citit Publicat la 22:50 23 Feb 2016 Modificat la 13:06 08 Noi 2021
gade.jpg

”Eu am scris o scrisoare ambasadorului Klemm. Pentru mine e important ce scrie ambasadorul SUA. Vom continua să ne apărăm în instanță conform legilor în vigoare. Pe de altă parte, nu avem cum să nu ne gândim la toate implicațiile acestor zile, motiv pentru care am luat decizia de a muta tot ceea ce se află în sediile despre care se face vorbire într-un alt loc. Că va fi greu, sunt momente care par așa, imposibile, e adevărat. Dar, pe de altă parte, nu avem cum să așteptăm ca ANAF să vină să ne pună sigiliul pe poartă. (...) Este singura variantă la momentul acesta. Asta nu înseamnă că renunțăm la demersurile în justiție pentru a se face dreptate”, a anunțat Mihai Gâdea, la Antena 3.

”Am început deja demersurile de mutare”, a precizat Mihai Gâdea.

Mihai Gâdea a abordat în emisiune subiectul declarațiilor făcute de ambasadorul SUA la București, pe pagina de Facebook a Ambasadei, în cursul unei sesiuni de chat referitoare la situaţia în care se află cele cinci televiziuni ale trustului Intact, după descinderile ANAF din 15 februarie 2016.

Gâdea a precizat că, în spiritul dialogului democratic, a trimis o scrisoare Ambasadei SUA, în care explică punctul de vedere al Antena 3, (mai multe detalii aici), și că așteaptă un răspuns pentru a veni cu mai multe precizări în spațiul public.

O fantomă în dialog cu Ambasada SUA

Până atunci, Mihai Gâdea a încercat să afle cine este personajul care i-a pus această întrebare ambasadorului privind situația Antena 3. Nu mică a fost mirarea să descopere că personajul este, de fapt, o fantomă.

Mai exact, Cezar Matei a ”împrumutat” fotografia lui Giulio Regeni, studentul italian găsit mort în Egipt. Corpul tânărului, care era student la Universitatea din Cambridge, era plin de răni făcute prin înjunghiere.

”Atunci întreb și eu, toate fantomele astea, care pretind că vorbesc în numele unor cetățeni, de cine sunt manipulate?”, a întrebat Mihai Gâdea.

Oana Zamfir: Manifestul meu era împotriva urii. Am primit răspuns și mai multă ură

”Manifestul pe care eu l-am scris ieri era un manifest împotriva urii. Împotriva disprețului față de cei care ne-au crescut, care sunt batjocoriți pentru că sunt săraci și flămânzi și plini de boli, că își iau medicamentele de la farmacie, că au ieșit vinerea din casele lor că ar fi reduceri la urzici (...) Manifestul pe care eu l-am scris era pentru noi toți. Era strigătul meu: Opriți ura, e prea mult!”, a spus Oana Zamfir, într-o intervenție telefonică la Antena 3.

 

Imagini cu Elena Udrea la masă cu propaganda

Tot în emisiunea de marți seară, Mihai Gâdea a arătat cum a ajuns Elena Udrea la conducerea de facto a unui ziar prin care orice abuz dovedit la Antena 3 găsea justificări în ziarul de propagandă.

”DNA ne-a furnizat în mai multe dosare modul în care Elena Udrea a preluat Evenimentul Zilei. Se știe că Elena Udrea a avut un singul partener politic. Pe Traian Băsescu. Și un ziar devine arma de lichidare a adversarilor politici”, a spus Mihai Gâdea, prezentând în emisiune mai multe imagini de la întâlnirea fostei șefe PMP cu jurnalistul Dan Andronic.

×
Etichete: Sinteza Zilei
Parteneri
x close