Antena 3 CNN Actualitate Media Mircea Badea: În ţara stenogramelor şi a interceptărilor nu mai există număr personal

Mircea Badea: În ţara stenogramelor şi a interceptărilor nu mai există număr personal

Mircea Badea: În ţara stenogramelor şi a interceptărilor nu mai există număr personal
Sursa foto: Foto: Antena 3
04 Noi 2010   •   23:44

Trăim în România şi asta ne ocupă tot timpul" este fraza lansată de Mircea Badea şi adoptată de milioane de români din întreaga ţară. Oameni care trăiesc într-o lume în care te întâlneşti la tot pasul cu absurdul, nesimţirea şi, cel mai adesea, cu indiferenţa celorlalţi. Este lumea despre care vorbeşte în fiecare seară Mircea Badea, în emisiunea În Gura Presei. Este lumea lui Badea.

Mircea Badea a fost ameninţat. Realizatorul emisiunii „În gura presei” a arătat sms-ul pe care l-a primit în urmă cu o zi, cel care a semnat mesajul fiind un anumit sau o anumită N. Iorga. Prezentatorul a explicat însă că este decis să descopere din partea cui a primit ameninţarea.

Mircea Badea: În ţara stenogramelor şi a interceptărilor nu mai există număr personal


Vedeţi înregistrările emisiunii  În gura presei
Vedeţi prezentarea emisiunilor Antena 3

×
Subiecte în articol: Mircea Badea În gura presei
Parteneri
Ministrul Energiei a decis ce se va întâmpla cu taxa pe soare
x close