Antena 3 CNN Actualitate Medic ORL fals, prins de poliţişti în Bucureşti după ce o pacientă a reclamat că este înşelată

Medic ORL fals, prins de poliţişti în Bucureşti după ce o pacientă a reclamat că este înşelată

O femeie care pretindea că este medic ORL în Bucureşti a fost prinsă de poliţişti în urma unei sesizări făcută de o pacientă.

Medic ORL fals, prins de poliţişti în Bucureşti după ce o pacientă a reclamat că este înşelată
Sursa foto: GettyImages
de Claudia Popovici    |    25 Oct 2023   •   18:04

Potrivit anchetei, femeia care pretindea că este medic ORL în Bucureşti îşi desfășura activitatea cu intenție la o adresă din Sectorul 2. Planul ei de a consulta pacienți şi a prescrie rețete false a fost dat peste cap când pe fir a intrat poliţia.

“În perioada martie-iulie 2022, cu intenție, la o adresă din Municipiul Bucureşti, sector 2, o inculpată a exercitat fără drept profesia de medic, calitate pe care nu o deţinea, cu ocazia efectuării unor controale medicale specifice profesiei de medic ORL ce au constat în examinarea directă – nemijlocită a unei paciente, recomandarea unor tratamente de specialitate, eliberarea unor rețete pentru tratarea cu anumite medicamente şi stabilirea unor diagnostice medicale clare”, au precizat procurorii.

Femeia folosea o stampilă falsă pentru a prescrie o rețete de tratament pacienților

În acest context, procurorii au cerut prin rechizitoriu să fie pus sechestru asigurător asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile, prezente şi viitoare ale femeii, până la concurență sumei de 54.600 lei (10.000 euro constituire parte civilă, plus 5.000 lei cheltuieli judiciare) în vederea reparării pagubei produse prin infracțiune şi pentru garantarea executării cheltuielilor judiciare, notează ziare.com

Falsul medic ORL a fost trimis în judecată de procurorii bucureșteni, iar dosarul cauzei a fost înaintat pentru soluționare Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti. 

×
Subiecte în articol: medic fals ORL ancheta politie București
Parteneri
Marius Budăi anunță o nouă creștere a salariilor în România!
x close