Cea de-a doua metodă pentru a circula cu un automobil din afara ţării fără a plăti taxa de poluare, este cea a înmatriculării vehiculului în Bulgaria. Metoda este legală. Astfel, numeroşi români găsesc pe cineva în ţara vecină care le înmatriculează maşina pe care o trec apoi din nou pe numele lor, printr-un contract de vânzare cumpărare.
Taxa de poluare auto a fost triplată luni, 8 decembrie, însă Guvernul a decis, pe fondul protestelor proprietarilor de vehicule programaţi în această săptămână la administraţiile financiare pentru plata taxei de înmatriculare, să amâne majorarea sumei de plată până la 15 decembrie, dată anunţată de altfel iniţial pentru introducerea noilor valori.
Contribuabilii care au achitat taxa de poluare înainte de data de 15 decembrie se pot prezenta pentru înmatricularea autovehiculelor la orice dată ulterioară, plata deja efectuată rămânând valabilă, informează un comunicat al Prefecturii Municipiului Bucureşti. Procedura de înmatriculare a autovehiculelor va fi considerată iniţiată la data depunerii documentelor la autoritatea fiscală competentă pentru calculul taxei de poluare, în acest caz aplicându-se regimul juridic în vigoare la data depunerii.
Tot din 15 decembrie se vor aplica prevederi care exceptează de la plata taxei autoturismele Euro 4 care nu depăşesc 2.000 cmc, precum şi utilitarele euro 4 care se înmatriculează pentru prima oară în România sau UE.
Proprietarilor de maşini care au plătit noua taxă li se va restitui diferenţa dintre aceasta şi vechea valoare.
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a decis să prelungească programul administraţiilor financiare, deoarece luni intră în vigoare decizia de triplare a taxei. Administraţiile financiare vor lucra sâmbătă, iar unele dintre acestea şi duminică.
Vineri, administraţiile vor primi solicitările de calcul a taxei, vor emite deciziile de calcul şi vor încasa sumele respective între orele 8:00 şi 18:00. Sâmbătă, 13 decembrie, unităţile îşi vor desfăşura programul între orele 8:00 şi 14:00.
Antena3.ro
Ştiri video recomandate