Antena 3 CNN Actualitate Fiul judecătoarei care a omorât o mamă sub ochii copilului ei, cercetat de Parchetul General

Fiul judecătoarei care a omorât o mamă sub ochii copilului ei, cercetat de Parchetul General

Mihai Dafinescu, fiul unei judecătoare din Novaci, va fi cercetat de Parchetul General în dosarul în care este acuzat că a condus beat și a omorât o mamă sub ochii îngroziți ai fiului ei.

Fiul judecătoarei care a omorât o mamă sub ochii copilului ei, cercetat de Parchetul General
Sursa foto: Facebook
de Alin Tarnovschi    |    25 Aug 2020   •   20:30

Dafinescu (25 de ani) este acuzat de ucidere din culpă, părăsirea locului accidentului și conducere sub influența băuturilor alcoolice, după ce a condus beat, a omorât o mamă sub ochii îngroziți ai fiului ei, iar apoi a fugit de la locul acicdentului.

Tânărul s-a prezentat la Poliție la 12 de ore la producerea accidentului și încă avea o alcoolemie de 0,05 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Decizia de preluare a anchetei de la Gorj la Parchetul General a fost luată după ce oamenii din Novaci au protestat în timpul înmormântării femeii ucise de Dafinescu și au anunțat că tânărul va fi scos basma curată de mama sa.

Mihai Dafinescu este fiul judecătoarei Elena Dafinescu de la Judecătoria Novaci și nu se află la prima abatere. În trecut, el a fost reținut și anchetat după ce și-ar fi violat fosta iubită și a intrat peste ea în casă.

Fiul unei judecătoare din Gorj a omorât o mamă care își creștea singură copilul, după ce a condus beat

A ucis o mamă sub ochii copilului și a fugit

"La data de 19 august, polițiști din cadrul Poliția Orașului Novaci au fost sesizați prin apelul 112, cu privire la faptul că pe raza orașului Novaci a avut loc un eveniment rutier soldat cu o victimă, autorul părăsind locul faptei.

La fața locului s-a deplasat o echipă operativă de cercetare, constatându-se faptul că în urma evenimentului rutier a rezultând rănirea unei femei, de 52 de ani, din orașul Novaci, aceasta fiind transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, ulterior medicii constatând decesul acesteia.

În continuare activităților desfășurate a fost identificat autoturismul implicat în producerea evenimentului rutier, cât și persoana bănuită că l-ar fi condus, respectiv un tânăr, de 25 de ani, din orașul Novaci", se arată în informarea IPJ Gorj cu privire la accident.

Victima accidentului, Florentina Motorcea, s-a stins din viață chiar sub ochii fiului ei în vârstă de 16 ani pe care îl creștea singură.

×
Subiecte în articol: Mihai Dafinescu
Parteneri
Sancţiuni pentru medicii care duc pacienţii de la stat la privat
x close