Corpul de Control al ministrului Transporturilor Dan Şova ar putea depune o plângere penală in rem la Parchetul General, în privinţa garanţiei de 10 milioane de euro depuse de Gruia Stoica pentru privatizarea CFR.
DIICOT a reclamat că, deşi a cerut ministerului să pună sechestru pe sumă pentru a acoperi eventualele prejudicii în dosarul de trafic de influenţă al lui Stoica, secretarul general al instituţiei i-a înapoiat banii patronului GFR.
Ministerul Transporturilor susţine că nu ştie de ce în timpul mandatului ministrului Ramona Mănescu cererea DIICOT a fost ignorată şi că ancheta internă va stabili vinovaţii.
La rândul său, compania GFR, controlată de Gruia Stoica, precizează că restituirea garanţiei de 10 milioane era firească, având în vedere că privatizarea CFR nu s-a concretizat, iar dosarul lui Gruia Stoica nu are nicio legatură cu această privatizare.