Antena 3 CNN Actualitate Ministrul Culturii susţine cauza actorilor pensionari

Ministrul Culturii susţine cauza actorilor pensionari

Ministrul Culturii susţine cauza actorilor pensionari
07 Ian 2009   •   23:46

Ministrul Culturii şi Cultelor, Theodor Paleologu, susţine cauza actorilor pensionari cu privire la Ordonanţa de Urgenţă nr. 230/2008, potrivit căreia pensionarii care lucrează în sistemul de stat trebuie să aleagă între pensie şi salariu.
Într-un comunicat al ministerului remis, miercuri, Agerpres, Paleologu a precizat faptul că în opinia sa şi a juriştilor din cadrul MCC ordonanţa de urgenţă privind interzicerea cumulului pensiei şi salariului lasă deschisă posibilitatea contractelor de drept de autor şi a contractelor de management cultural.
"Ordonanţa guvernului vorbeşte de venituri din exercitarea unei funcţii, ceea ce în mod evident nu se aplică activităţii artistice în cauză", menţionează ministrul.
Totodată, Paleologu a apreciat reacţia promptă a opiniei publice în privinţa actorilor pensionari, dintre care mulţi sunt adevărate glorii ale teatrului românesc.
"Ar fi de neconceput ca ei să fie eliminaţi de pe scenele din ţară", se precizează în comunicatul citat.
Ordonanţa Guvernului a stârnit nemulţumiri şi reacţii vehemente în rândul celor peste 200 de actori afectaţi de o astfel de decizie.
De altfel, Uniunea Teatrală din România (UNITER), condusă de actorul Ion Caramitru, a decis să conteste Ordonanţa Guvernului, cerând tuturor teatrelor de stat să trimită, până la sfârşitul săptămânii, o evidenţă a actorilor pensionaţi, reangajaţi de instituţiile respective fie în baza unor contracte de colaborare, fie a drepturilor de autor.
Agerpres

×
Subiecte în articol: ministrul Culturii Theodor Paleologu
Parteneri
ANM anunţă temperaturi de vară: "Să ne bucurăm de acest weekend"
x close