Antena 3 CNN Actualitate Monseniorul Vladimir Ghika va fi beatificat sâmbătă de un cardinal de la Vatican

Monseniorul Vladimir Ghika va fi beatificat sâmbătă de un cardinal de la Vatican

Monseniorul Vladimir Ghika va fi beatificat sâmbătă de un cardinal de la Vatican
de M.T.    |    30 Aug 2013   •   23:41

Monseniorul Vladimir Ghika va fi beatificat de un cardinal sosit special de la Vatican.

Ceremoniile au început încă de aseară, când au fost rostite rugăciuni şi a fost citit un acatist în cinstea monseniorului.

Procesiunea de beatificare a lui Vladimir Ghika va avea loc sâmbătă, la Arhiepiscopia Romano-Catolică din Capitală.

Monseniorul Ghika este al treilea martir catolic din România declarat Fericit de către Biserica Catolică.

Ceremonia de beatificare a început în cimitirul Bellu, acolo unde se odihneşte preotul ucis de regimul comunist. Mai mulţi demnitari au vizitat mormântul monseniorului Vladimir Ghika şi au ţinut un moment de reculegere.

Memorialul Fortul 13 Jilava, locul unde a fost închis Vladimir Ghika şi locul în care şi-a găsit sfârşitul a fost inaugurat cu prilejul beatificării.

Condiţiile în care deţinuţii trăiau acolo erau inumane. Fiecare dintre deţinut a fost bătut crunt şi torturat, ca şi Vladimir Ghika.

Ceremonia de beatificare a monseniorului Vladimir Ghika se va ţine la Romexpo, unde sunt aşteptaţi să vină mii de credincioşi.

Beatificarea este actul prin care Papa acordă unui creştin catolic decedat titlul de "Fericit" şi permite să i se aducă un cult public de către un grup limitat de credincioşi, o ţară sau o episcopie.

×
Subiecte în articol: beatificare Vatican
Parteneri
Facturi Hidroelectrica, anunțul companiei pentru clienţi
x close