Antena 3 CNN Actualitate Patapievici îşi dă demisia de la conducerea ICR, ca reacţie la decizia Curţii Constituţionale

Patapievici îşi dă demisia de la conducerea ICR, ca reacţie la decizia Curţii Constituţionale

Patapievici îşi dă demisia de la conducerea ICR, ca reacţie la decizia Curţii Constituţionale
Sursa foto: Foto: Intact Images
31 Iul 2012   •   12:49

Preşedintele Institutului Cultural Român (ICR), Horia-Roman Patapievici, a declarat marţi, după anunţarea deciziei Curţii Constituţionale privind OUG nr. 27, că întreaga conducere ICR va demisiona, după rezolvarea unor chestiuni de gestiune, în condiţiile reducerii bugetului, informează Mediafax.

Patapievici a precizat că cei din conducerea ICR rămân "în acelaşi cadru" şi vor demisiona după "rezolvarea câtorva chestiuni de gestiune punctuală, legată de reducerea severă a bugetului" institutului.
   
Ministerul Finanţelor a informat ICR, printr-o adresă, că vor fi operate o serie de modificări, incluzând reducerea bugetului institutului cu 14,5 milioane de lei, reprezentând mai mult de o treime. Ministerul a cerut, totodată, ICR să se încadreze în restul sumei prevăzute în bugetul aprobat la sfârşitul anului trecut, respectiv în 28,5 milioane de lei, urmând ca reducerea să fie şi operată, au precizat pentru Mediafax reprezentanţii ICR.
   
Însă ICR a cheltuit sau angajat în proiecte aflate în derulare suma de 29 de milioane de lei, astfel că, până la sfârşitul acestui an, ar trebui să funcţioneze cu minus 500.000 de lei, pentru a respecta cererea Ministerului Finanaţelor.
    



CCR a admis, marţi, drept constituţională Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului prin care Institutul Cultural Român (ICR) a trecut din subordinea Administraţiei Prezidenţiale în cea a Senatului.

Judecătorii au respins sesizarea de neconstituţionalitate a Avocatului Poporului a OUG 27 /2012 privind unele măsuri în domeniul cultural.

Institutul Cultural Român a fost trecut, prin ordonanţă de urgenţă, în subordinea Senatului.

Premierul Ponta a justificat decizia Guvernului de a trece Institutul Cultural Român de sub autoritatea preşedintelui în subordinea Parlamentului prin faptul că instituţia era "mult prea politizată" şi a arătat că ICR va fi subordonat Senatului.
   

×
Subiecte în articol: Horia Roman Patapievici CCR ICR
Parteneri
Sondajul care lămureşte mascarada politică
x close