România are, la finalul anului 2013, unii dintre cei mai buni indicatori economici din Uniunea Europeană. Victor Ponta spune că toate datele statistice arată că România a îndeplinit criteriile pentru aderarea la zona euro.
Victor Ponta a declarat
că România se află pe primul loc din UE la creşterea economică, un trend pozitiv pe care ţara noastră trebuie să-l păstreze. Premierul a mai precizat că, în ultimii doi ani, imaginea României s-a îmbunătăţit, dar că ţara noastră este în continuare considerată ca fiind una cu risc mare, însă considerabil mai scăzut faţă de vecinii noştri. Primul ministru a mai anunţat că, după o plafonare în 2012, investiţiile au crescut în anul 2013.
Victor Ponta a mai declarat şi că rata şomajului din ţara noastră este printre cele mai mici din Uniunea Europeană.