Antena 3 CNN Actualitate Primul pacient din lume tratat cu celule stem și-a povestit experiența, în România: "Medicul a spus că voi trăi doar până la 6 ani"

Primul pacient din lume tratat cu celule stem și-a povestit experiența, în România: "Medicul a spus că voi trăi doar până la 6 ani"

Primul pacient din lume tratat cu celule stem, Matthew Farrow, a venit în România pentru a-și spune povestea și pentru a vorbi despre intervenția care i-a salvat viața.

Primul pacient din lume tratat cu celule stem și-a povestit experiența, în România: "Medicul a spus că voi trăi doar până la 6 ani"
Sursa foto: Biogenis | Facebook
de Redacția Antena 3 CNN    |    18 Noi 2023   •   12:24

Născut cu o afecţiune genetică rară, numită Anemia Fanconi (AF), Matthew Farrow este prima persoană din lume care a efectuat un transplant de sânge de cordon ombilical. 

Procedura a fost realizată în 1988, când Matthew avea doar 5 ani, donatorul care i-a salvat viața fiind chiar sora lui mai mică.

Intervenția a necesitat un efort colosal, sângele din cordonul ombilical fiind stocat de către omul de ştiinţă american dr. Hal Broxmeyer.

Transplantul a fost efectuat în Franţa, la Spitalul Saint-Louis din Paris, de către medicul Eliane Gluckman. 

Citește și: Femeie găsită moartă, în parcul de lângă o stație de tramvai din Ploiești

"La doi ani şi jumătate, mama a observat că e ceva în neregulă cu mine, iar când am ajuns la medic, acesta a precizat că voi supravieţui doar până la vârsta de 6 ani. Cu ajutorul transplantului de celule stem, am reuşit să sparg această barieră.

Transplantul meu a avut loc acum 35 de ani, când medicina nu era atât de avansată. Sunt sigur că acum mult mai mulţi pacienţi vor putea fi trataţi cu succes cu celule stem”, a povestit bărbatul.

Celulele stem, o șansă în plus la viață

Dr. Felician Stăncioiu este cercetătorul român care a făcut primul studiu clinic desfăşurat în România,  privind beneficiile celulelor stem recoltate din sângele de cordon ombilical, în tratamentul autismului.

"Ca medici, avem obligaţia de a transmite pacienţilor tot ceea ce ştim în legătură cu recoltarea celulelor stem. Şi categoric, da, celulele stem trebuie recoltate la naştere. Din păcate, nu se poate da oricărui copil sânge cordonal.

E bine să analizăm biomarkeri pentru a vedea care sunt copiii care pot beneficia de un astfel de tratament”, a declarat dr. Felician Stăncioiu, potrivit ziare.com.

De asemenea, Mihaela Vinţan, medic primar neurologie pediatrică, susţine că celulele stem pot îmbunătăţi considerabil viaţa copiilor cu afecţiuni neurologice.  

"Avem copii care nu socializează, copii care nu vorbesc şi nu pot trăi independent, iar cauza e greu de stabilit. Nu e ca atunci când ai o infecţie şi o tratezi cu antibiotic timp de 10 zile.

Trebuie să fim deschişi metodelor noi de tratament şi să acceptăm abordarea multidisciplinară”, a declarat dr. Vinţan.

×
Subiecte în articol: celule stem transplant Matthew Farrow medic
Parteneri
Primele imagini cu băiețelul din Gorj vândut de părinți în Germania
x close