Antena 3 CNN Actualitate Președintele Iohannis va merge la funeraliile de stat ale Reginei Elisabeta a II-a

Președintele Iohannis va merge la funeraliile de stat ale Reginei Elisabeta a II-a

Președintele României, Klaus Iohannis, va participa luni la funeraliile de stat ale Majestății Sale Regina Elisabeta a II-a, la Westminster Abbey, Londra, informează Administraţia Prezidenţială.

Președintele Iohannis va merge la funeraliile de stat ale Reginei Elisabeta a II-a
Sursa foto: presidency.ro
de Georgiana Adam    |    13 Sep 2022   •   14:21

Președintele Klaus Iohannis a semnat, marți, la ora 14:00, în cartea de condoleanțe deschisă în memoria Reginei Elisabeta a II-a la reședința ambasadorului Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord în România.

Înmormântarea reginei Elisabeta va avea loc la Londra luni, 19 septembrie, iar la funeralii vor participa mai mulți lideri mondiali, membri ai familiilor regale și alți demnitari.

Printre cei care au anunţat că vor veni la Londra se numără:

- Joe Biden și Jill Biden, președintele și Prima Doamnă a Statelor Unite ale Americii;

- Alexander Van der Bellen, președintele Austriei;

- Jacinda Ardern, prim-ministru Noii Zeelandă;

- Anthony Albanese, prim-ministru al Australiei;

- Gitanas Nauseda, președintele Lituaniei;

- Ranil Wickremesinghe, președinte al statului Sri Lanka;

- Frank-Walter Steinmeier, președintele Germaniei;

- Yoon Suk-yeol, președintele Coreei de Sud;

- Jair Bolsonaro, președintele Braziliei;

- Regele Filip și Regina Mathilde ai Belgiei;

- Andrzej Duda, președintele Poloniei;

- Sergio Mattarella, președintele Italiei;

- Justin Trudeau, prim-ministru Canada;

- Charles Michel, președintele Consiliului European;

- Regele Willem-Alexander și Regina Maxima a Țărilor de Jos;

- Regele Felipe al VI-lea și Regina Letizia ai Spaniei;

- Egils Levits, președintele Letoniei;

- Paula-Mae Weekes, președinte al Trinidad și Tobago;

- Mohammad Shtayyeh, prim-ministru palestinian;

- Sauli Niinisto, președintele Finlandei;

- Katalin Novak, președinte al Ungariei;

- Michael D Higgins, președintele Irlandei și Micheál Martin, prim-ministrul Irlandei;

- Juan Carlos I, fostul rege al Spaniei, și soția sa Sofia.

×
Subiecte în articol: Regina Elisabeta a II-a Klaus Iohannis
Parteneri
ANM: Zonele cele mai afectate de praful saharian
x close