Antena 3 CNN Actualitate Primă pentru gătit, la Jilava: Sporuri de până la 50% din salariu pentru angajaţi ai Penitenciarului (VIDEO)

Primă pentru gătit, la Jilava: Sporuri de până la 50% din salariu pentru angajaţi ai Penitenciarului (VIDEO)

Primă pentru gătit, la Jilava: Sporuri de până la 50% din salariu pentru angajaţi ai Penitenciarului (VIDEO)
03 Mar 2010   •   12:12

În timp ce tot mai mulţi bugetari sunt forţaţi să strângă cureaua, există şi angajaţi la stat care beneficiază de sporuri salariale astronomice. S-a întâmplat la Penitenciarul Jilava, unde mai mulţi angajaţi au primit anul trecut sporuri de până 50% la sută din salariu. Conducerea Penitenciarului susţine însă că toate prevederile legale au fost respectate.

Afacerea sporurilor mai mult sau mai puţin legale de la Penitenciarul Jilava a fost dată în vileag de sindicaliştii din sistemul penitenciar. În urma controlului efectuat de Curtea de conturi, s-a confirmat faptul că sporurile de misiuni speciale, ce reprezintă aproape 50 la sută din salariul de bază, au fost acordate, în ultimii doi ani, mai multor angajaţi de la popota Penitenciarului.

Seria neregulilor sesizate de sindicaliştii de la Jilava nu se opreşte aici.

"Ne-am autosesizat pentru că împuternicirea conducerii Penitenciarului Jilava a acordat mai multe sporuri depăşind limita legală de 5%. Peste 400 de milioane din banii publici au fost daţi în ascuns", a declarat preşedintele Sindicatului "Frăţia" Penitenciarul Jilava, Sergiu Stupu.

Între timp a venit şi replica conducerii Penitenciarului Jilava. Cristian Micu, purtător de cuvânt la Penitenciarul Jilava explică pentru Antena3.ro că, în conformitate legislaţia românească, sporul de până la 50% din salariul de bază se acordă pentru cel mult 5% din numărul total al posturilor prevăzute.

El adaugă pentru Antena3.ro că la repartizarea acestui spor Penitenciarul a avut în vedere şi principiul proporţionalităţii în toate sectoarele de activitate, pentru că în orice categorie profesională există angajaţi care se remarcă în activitate. De asemenea, după spusele lui Micu, acordarea acestui spor urmează o procedură bine stabilită, propunerile înaintate de către directorii şi şefii tuturor compartimentelor sunt analizate individual în cadrul Consiliului de Conducere al unităţii, iar la aceste şedinţe participă şi reprezentanţii organizaţiilor sindicale.

?În anul 2008, din numărul total de angajaţi care îşi desfăşoară activitatea în Penitenciarul Jilava, au beneficiat de sporul de până la 50% un număr de 41 de persoane. Dintre acestea, 15 agenţi şi 3 ofiţeri îşi desfăşoară activitatea în sectorul operativ, iar ceilalţi în sectoarele medical, educativ şi administrativ. Cu privire la cele prezentate în presă, menţionăm că din sectorul ?Popotă şi Bufete? au primit sporul de până la 50% nouă persoane, adică trei persoane a primit un spor de 50% şi şase persoane un spor de 10%. În ceea ce priveşte anul 2009, din numărul total de angajaţi care îşi desfăşoară activitatea în Penitenciarul Jilava, au beneficiat de sporul de până la 50% un număr de 37 de persoane şi dintre acestea, 17 agenţi şi 5 ofiţeri îşi desfăşoară activitatea în sectorul operativ, iar ceilalţi în sectoarele medical, educativ şi administrativ?, spune Micu pentru Antena3.ro.

Purtătorul de cuvânt mai detaliază pentru Antena3.ro că din sectorul ?Popotă şi Bufete? au primit sporul de până la 50% trei persoane, respectiv o persoană a primit un spor de 30% şi două persoane un spor de 10% şi că, de asemenea, sumele plătite s-au situat în anul 2008 la un cuantum de 205.676 lei, iar pentru anul 2009 la un cuantum de 118.383 lei.




Antena 3

×
Subiecte în articol: penitenciar Jilava sporuri
Parteneri
Românii care vor fi obligați să își instaleze al doilea contor pentru energie
x close