Antena 3 CNN Actualitate Procurorul Daniel Morar vrea să demisioneze din magistratură

Procurorul Daniel Morar vrea să demisioneze din magistratură

Procurorul Daniel Morar vrea să demisioneze din magistratură
Sursa foto: Foto: Intact Images
de M.Z.    |    31 Mai 2013   •   21:14

Procurorul Daniel Morar, numit de preşedintele Traian Băsescu în funcţia de judecător la Curtea Constituţională, vrea să demisioneze din magistratură, Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) urmând să ia act în 4 iunie de cererea acestuia, informează Mediafax.

Morar a solicitat CSM eliberarea din funcţia de procuror al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, prin demisie. Plenul CSM va discuta pe 4 iunie, cererea de demisie înaintată de acesta.

Dacă dorea, Morar putea să-şi menţină funcţia de procuror, având dreptul să revină, după încetarea mandatului de judecător al Curţii Constituţionale, la postul deţinut anterior, cu condiţia rezervării acestuia, prevăd legile în vigoare.

Daniel Morar, Mona Pivniceru şi Valer Dorneanu au fost numiţi la Curtea Constituţională, pe locurile unor judecători ale căror mandate expiră în iunie.

Pe 25 martie, Daniel Morar a fost numit de preşedintele Traian Băsescu în funcţia de judecător la Curtea Constituţională, pentru un mandat de nouă ani, începând din 9 iunie.

Pe 5 aprilie, Morar anunţa că a decis să se retragă din funcţia de prim-adjunctul procurorului general al Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (PICCJ).

În aceeaşi zi, Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a decis, cu unanimitate de voturi, încetarea detaşării lui Daniel Morar în funcţia de prim-adjunct al procurorului general al PICCJ începând din 15 aprilie, la solicitarea acestuia. Tot atunci s-a decis detaşarea lui Morar în funcţia de consilier al preşedintelui CSM, Oana Schmidt Hăineală, până când acesta va prelua funcţia de judecător la Curtea Constituţională.

Daniel Morar declara, la sfârşitul lunii martie, că numirea lui ca judecător la Curtea Constituţională nu este tocmai ce şi-a dorit, dar preciza că oamenii mai fac şi schimbări radicale în viaţă.





×
Subiecte în articol: Daniel Morar demisie
Parteneri
E oficial! Toate pensiile vor fi livrate înainte de Paşte
x close