Antena 3 CNN Actualitate Procurorul general atacă modificările aduse legilor Justiției: „Unele idei vor afecta mersul justiţiei”

Procurorul general atacă modificările aduse legilor Justiției: „Unele idei vor afecta mersul justiţiei”

Procurorul general atacă modificările aduse legilor Justiției: „Unele idei vor afecta mersul justiţiei”
Sursa foto: Foto: Agerpres
29 Aug 2017   •   10:08

Procurorul general Augustin Lazăr a precizat, marţi, înainte de întâlnirea cu procurorii şefi ai Parchetelor de pe lângă Curţile de Apel din ţară, că este necesară o analiză a modificărilor propuse de ministrul Tudorel Toader la legile Justiţiei, deoarece unele dintre ele, dacă ar fi puse în aplicare, ar “afecta mersul justiţiei”, scrie news.ro.

"Pentru că mai mulţi colegi şi-au arătat îngrijorarea pentru propunerile care au fost expuse public de ministrul Justiţiei, a apărut că fiind necesară o analiză a procurorilor generali asupra principalelor probleme care au fost propuse pentru a se modifică legile justiţiei. Sunt câteva idei important a fi analizate pentru că, în măsura în care ele s-ar pune în aplicare ar afecta mersul justiţiei. Urmează să se analizeze de către procurorii generali şi vom prezenţa o sinteză după această şedinţă", a declarat Augustin Lazăr.

El a mai arătat că procurorii generali ai Parchetelor de pe lângă Curţile de Apel vor expune punctele de vedere ale colegilor din teritoriu.

Şefii Parchetelor Curţilor de Apel din ţară au fost convocaţi la Bucureşti de către procurorul general, iar şedinţa Consiliului Consultativ al procurorilor generali este programată pentru ora 11.00, la sediul Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

×
Parteneri
Atenţionare meteo ANM: Ploi, vijelii, lapoviţă şi ninsoare
x close