Antena 3 CNN Actualitate Rabla electrocasnice 2021. Bugetul de 15 milioane de lei s-a epuizat într-o oră

Rabla electrocasnice 2021. Bugetul de 15 milioane de lei s-a epuizat într-o oră

Cei 15 milioane de lei, alocați în etapa a treia a programului Rabla pentru electrocasnice, s-au epuizat până la prânz, în cursul zilei de vineri.

Rabla electrocasnice 2021. Bugetul de 15 milioane de lei s-a epuizat într-o oră
Sursa foto: Gettyimages
de Maria Zărnescu    |    18 Iun 2021   •   12:16

În cea de-a treia etapă, demarată vineri, au fost alocate vouchere în valoare de 400 de lei, pentru aparate de aer condiționat, uscătoare de rufe și aspiratoare.

Etapa a treia a început în cursul zilei de vineri, la ora 10.00.

Valoarea voucherelor este de 400 de lei pentru aparate de aer condiționat, inclusiv aparate de aer condiționat portabile, cu eficiență energetică la răcire cel puțin A++, de 400 lei pentru uscătoare de rufe cu eficiență energetică cel puțin A++ și de 200 de lei pentru aspiratoare cu un consum de energie mai mic de 43 kWh/an.

Rabla electrocasnice 2021. Cum se accesează platforma de vouchere

Valabilitatea voucherelor este de 15 zile din momentul validării acestora pe site-ul Administrației Fondului pentru Mediu.

Contul de utilizator este un element de noutate al acestei ediții a programului și permite atât selecția voucherelor, cât și urmărirea statusului acestora.

"Se accesează Rabla electrocasnice de pe site-ul afm.ro, clientul își creează contul, sunt date personale nume, prenume, CNP și trebuie să încărcăm o poză cu buletinul plus o declarație ce se generează din platformă", a explicat reprezentantul unui magazin.

Bugetul primei etape a programului Rabla pentru electrocasnice a fost epuizat în mai puțin de la 24 de ore de la lansare. Astfel, au fost rezervate 75.000 de vouchere în valoare de 400 lei fiecare, pentru mașini de spălat rufe, mașini de spălat vase și aparate frigorifice. În total, Etapa 1 a beneficiat de un buget de 30 milioane lei.

Tanczos Barna: "Îi rog pe cei care au luat vohcere să le și folosească"

"Suma alocată  a fost de 15 milioane de lei, a fost epuizată în 90 de minute (...) urmează ca luni să înceapă cele 15 zile pe care beneficiarii le au la dispoziție ca să valorifice bonurile, alocate pentru mașinile de spălat și aparatele de uscat rufe, iar 200 de lei sunt alocați pentru aspiratoare. 
Îi rog pe toți cei care beneficiază de aceste vouchere să le valorifice. Am constat că în primele două etape, a fost un interesc mărit la rezervare și un interesc scăzut la valorificare", a explicat ministrul Mediului, Tanczos Barna, la Antena 3.

 

×
Parteneri
Românii care vor plăti taxe și impozite mai mari de anul următor!
x close