Ministrul Transporturilor, Ramona Mănescu, a afirmat, în ediţia de joi a emisiunii "Sinteza zilei", că, dacă antena 406 MHz nu ar fi lipsit de pe avion, atunci localizarea ar fi fost posibilă şi "suficient de precisă".
"Daca antena era pe avion, în baza semnalului emis de acea antenă, se putea face localizarea cu o precizie destul de mare. Să nu va imaginaţi că e milimetric. Dar ar fi fost o localizare suficient de precisă pentru a uşura sarcina celor care erau deja în căutarea victimelor", a afirmat Ramona Mănescu.
Ministrul a afirmat că nu poate spune până în prezent dacă antena era lipsă de la decolare, sau dacă ea s-a rupt în timpul prăbuşirii. Cu toate acestea, Ramona Mănescu a afirmat că, în momentul în care expertul CIAS (Centrul de Investigatii si Analiza pentru Siguranta Aviatiei Civile) a ajuns la epavă, a constatat lipsa antenei.
Totodată, ministrul a adăugat că, în fişa aeronavei, întocmită înaintea decolării, nu era nimic menţionat cu privire la antenă.