Antena 3 CNN Actualitate Premierul Orban, prima reacţie după ce Patriarhul Daniel a amenințat Guvernul cu mânia divină

Premierul Orban, prima reacţie după ce Patriarhul Daniel a amenințat Guvernul cu mânia divină

Premierul Ludovic Orban a reacţionat după ce Patriarhul Daniel a lăsat de înţeles, marți, că regimul comunist a căzut drept pedeapsă pentru că autoritățile de la acea vreme au interzis oamenilor să se închine la moaștele Sfântului Dimitrie, cu numai câteva luni înainte de Revoluția Română din decembrie 1989.

Premierul Orban, prima reacţie după ce Patriarhul Daniel a amenințat Guvernul cu mânia divină
Sursa foto: Hepta
de Milena Niță    |    31 Oct 2020   •   11:55

Şeful Guvernului a lămurit, din nou, de ce a cerut limitarea participării la sărbătorile religioase și a spus şi care este relația sa cu Patriarhul Daniel.

"Eu am stabilit niște reguli de protecție sanitară care să permită reducerea riscului de răspândire a virusului odată cu aceste sărbători religioase. Declarația nu consider că mă privește pentru că eu nu am interzis ca oamenii să se închine la moaștele Sfântului Dimitrie. Nu știu la ce s-a referit Patriarhul. Personal, nu mă simt vizat de declarația aceasta", a declarat premierul Ludovic Orban, potrivit romania.europalibera.org.

Șeful Executivului a adăugat că nu a avut vreo convorbire cu Patriarhul Daniel după această predică şi a precizat că are o relație de colaborare cu Biserica Ortodoxă, dar și cu celelalte culte religioase.

Orban: Nu mă simt vizat. Biserica trebuie să îndemne preoții să respecte regulile

"Sunt și preoți parohi care nesocotesc existența virusului, dar orice pădure are uscături și nu poate să fie judecată Biserica în ansamblu din cauza faptului că mai există câțiva preoți parohi sau călugări care nesocotesc aceste reguli. 

Biserica și Bisericile, în general, trebuie să își îndemne preoții să respecte regulile. Cred că au o răspundere, sunt îndrumători spirituali, dar răspund și pentru sănătatea credincioșilor. Ar trebui aici să aibă mai multă grijă", a fost mesajul transmis de premierul Orban.

Biserica Ortodoxă a criticat intenția Guvernului de a interzice pelerinajul la sărbătoarea Sfântului Dimitrie cel Nou, pentru cei care nu locuiesc în București. Cel care a făcut anunțul că pelerinajul nu va mai avea loc în condițiile obișnuite a fost chiar premierul Ludovic Orban, care a invocat rațiuni sanitare. Pelerinajul s-a desfășurat ulterior numai după ce a fost obținută o autorizație de la Primăria Capitalei.

Daniel, avertisment pentru guvernanţi: Regimul comunist a căzut după ce a interzis pelerinajul

Patriarhul Daniel, prezent la ceremoniile religioase desfăşurate de ziua Sfântului Dimitrie cel Nou, a transmis marţi un mesaj subtil guvernanţilor. La predică, el a amintit că regimul comunist a căzut, după ce în anul 1989 a interzis pelerinajul de Sfântul Dimitrie.

"În toamna anului 1989, cu ocazia hramului Sfântului Dimitrie cel Nou, autoritățile comuniste au interzis închinarea la sfintele moaște motivând că în aceeași zi, în clădirea de alături, unde era sediul Marii Adunări Naționale, ar avea loc o şedinţă importantă. Astfel, patriarhul Teoctist a fost obligat să transfere racla de pe Dealul Mitropoliei, de la Catedrală, dar nu a dus-o prea departe, ci la biserica Sf. Nicolae din apropiere.     

Această umilire a Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou a fost răsplătită în sensul că peste câteva luni regimul comunist a căzut", a spus Patriarhul Daniel.

×
Subiecte în articol: Ludovic Orban moaste
Parteneri
Afacerea de succes cu care un italian a dat lovitura în Buzău
x close